Despre Dinu Sararu
La 30 ianuarie 1932, in Slatioara, judetul Valcea, se nastea Constantin Grigore (Dinu) Sararu, romancier si dramaturg roman. Parintii sai au fost invatatorul Costica Sararu si Cornelia Sararu, casnica. Din 1961 este membru al Uniunii Scriitorilor si, din 2001, membru fondator al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania.
In 1943, la doi ani de la moartea tatalui sau pe front, viitorul scriitor a intrat in clasa intai la Liceul Alexandru Lahovary din Ramnicu-Valcea, unde a invatat pana in primavara lui 1947. Acolo a absolvit clasa a cincea, dupa care s-a inscris la Liceul Matei Basarab, de unde s-a transferat la Liceul Mihai Viteazul dupa un an.
In anul 1950 a parasit insa scoala si s-a angajat, prin concurs, reporter la Radiodifuziunea Romana, unde l-a remarcat Alexandru Balaci, care astfel a devenit primul lui mentor in publicistica. A scris reportaje la postul de radio Bucuresti, apoi recenzii si detine un timp cronica literara si teatrala. Incepe sa publice si in presa literara. Primele articole ii apar in Tanarul scriitor.
Din anul 1960 a fost secretar general de redactie la revista Secolul 20, alaturi de Mihnea Gheorghiu, creatorul acestei publicatii. In aceasta calitate el a participat direct la realizarea primei reviste de literatura universala din cultura romaneasca. In urma invinuirilor de favorizare a spiritului cosmopolit, in anul 1963 a fost obligat sa paraseasca redactia, ajungand la Scanteia Tineretului ca sef al sectiei culturale. Anul urmator il gaseam in redactia revistei "Luceafarul", condusa de Eugen Barbu, care l-a numit secretar general de redactie.
Intre 1977 si 1990 a fost directorul Teatrului Mic si Teatrului foarte Mic din Bucuresti. A facut parte din Comitetul Central al P.C.R. (Partidul Comunist Roman). Dupa anul 1989 a ramas mult timp marginalizat de noile autoritati. Insa, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Sararu in timpul campaniei electorale, presedintele Ion Iliescu l-a numit directorul Teatrului National din Bucuresti (2001). In anul 2004 a demisionat din aceasta functie, iar presa a speculat ca a facut acest gest inainte sa fie demis de noul presedinte, Traian Basescu.
In Iunie 1998 a infiintat Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala Niste tarani. In acelasi an a initiat si coordonat proiectul Pro Istoria. Un an mai tarziu a devenit director fondator al revistei Renasterea civilizatiei rurale romanesti si a creat Institutul National de Cercetare a Civilizatiei Rurale in cadrul fundatiei omonime.
Debutul sau editorial a fost culegerea de cronici si articole Teatrul romanesc si interpreti contemporani (1966). O alta colectie de cronici si eseuri teatrale este Al treilea gong, publicata in 1973. Acest volum a fost prefatat de Eugen Barbu. In anul 1974 a publicat romanul cu care s-a si consacrat, intitulat Niste tarani. Acesta a fost ecranizat sub titlul Vanatoarea de vulpi) si reprezentat in 1981 pe scena Teatrului Mic cu titlul In sapte anotimpuri. Acesta a fost urmat de romanul Clipa (1976), ecranizat in 1979 si dramatizat pe scena Teatrului de Stat din Constanta.
Opera: Teatrul romanesc si interpretii contemporani (1966); Al treilea gong (1973); Niste tarani (1974); Clipa (1976, ecranizat in 1979); Dragostea si Revolutia (1981 – 1986); Adevaruri de toata ziua (1987); Un fluture alb cu sange pe aripi (1992); Crima pentru pamant (1997); Ciocoii noi cu bodyguard (2004); Ultimul bal la Sarpele rosu (2011); Carnavalul catuselor (2015); Ura din ochii vulpii (2017); Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea (2018).