Diogenes Laertios - Despre vietile si doctrinele filosofilor

Diogenes Laertios a fost un biograf al filosofilor greci. Nu se știe foarte multe despre viața lui, însă cartea "Despre viețile și doctrinele filosofilor" a devenit de-a lungul timpului o sursă importantă pentru istoria filosofiei antice. Reputația sa este controversată în rândul savanților, deoarece se concentrează frecvent asupra detaliilor triviale sau nesemnificative din viața subiecților săi, ignorând detaliile importante ale învățăturilor filosofice, uneori nereușind să facă distincția între învățăturile anterioare și cele ulterioare ale școlilor filosofice specifice.

În cartea "Despre viețile și doctrinele filosofilor", publicată pentru prima oară în anul 1497, sunt cuprinse toate genurile de izvoare ale filosofiei eline, și anume: directe - prin adăugarea de fragmente din operele pierdute ale filosofilor, indirecte - doxografii, biografii, cronologii, cataloage ale filosofilor, testamente ale filosofilor, epistole scrise de filosofi. Filosofia este compusă din fizică - ce se ocupă de univers și de tot ce cuprinde el, etică - vorbeste despre viață și despre tot ce vine în raport cu omul, dialectică - se ocupă cu raționamentele din cuprinsul fizicii și eticii. Principiile tuturor lucrurilor sunt materia și cauza făuritoare, calitatea și locul, cu alte cuvinte din ce și de către cine a fost făcut un lucru, în ce fel și unde, toate lucrurile având ca țel o viață desăvârșită, pentru a cărei realizare sunt necesare satisfacerea trebuințelor naturale ale trupului și bunurile exterioare. În primul capitol, autorul ne vorbește despre Thales, fiu al lui Examyes și al Cleobulinei. El era unul dintre cei șapte înțelepți, fiind chiar primul bărbat căruia i s-a dat nume de înțelept, pe vremea când la Atena era arhonte Damasias. După ce a desfășurat o activitate politică, a dorit să studieze natura, lăsând în urmă două scrieri: "Despre solstițiu" și "Despre echinoxuri", considerând că celelalte probleme nu pot fi înțelese. Doctrina lui era că apa era la începutul tuturor lucrurilor și că lumea este plină de zei. Se consideră că el a descoperit anotimpurile, împărțind anul în trei sute șaptezeci și cinci de zile. În al doilea capitol al cărții, Laertios expune viața lui Solon, fiul lui Execestides, care s-a născut la Salamina. Acesta spunea că limita vieții omenești este vârstă de șaptezeci de ani. De-a lungul vieții, a dat nenumărate legi bune, printre care: "scuturarea sarcinii", ce implica desființarea datoriilor, ceea ce însemna liberarea persoanelor și bunurilor, în acele vremuri oamenii obișnuind să împrumute bani, punându-se pe sine zălog, mulți dintre ei ajungând în final sclavi; dacă cineva nu își îngrija părinții, era lipsit de drepturile cetățenești, primind aceeași pedeapsă și dacă irosea averea moștenită de la părinți; tutorele nu trebuia să se însoare cu mama orfanilor, neputând avea acest statut cel care ar fi moștenit averea în cazul morții orfanilor; gravorul nu avea voie să păstreze matricea amprentei inelului vândut; dacă cineva scotea singurul ochi rămas cuiva, atunci aceluia i s-ar fi scos ambii ochi. În a treia parte a cărții, autorul ne vorbește despre Chilon, fiul lui Damagetas. Acesta avea obiceiul de a spune că meritul unui om e să prevadă viitorul, în măsura în care acesta poate fi înțeles de rațiune. A scris "Elegii" și aproape două sute de versuri. După Sosicrates, a fost primul care a ajuns efor în vremea în care arhonte era Euthydemos, propunând pentru prima oară că erforii să îi poată dubla pe regi, chiar dacă Satyros considera că Licurg a făcut acest lucru. În carte sa, Laertios ne mai vorbește despre: Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Anacharsis, Myson, Epimenide, Ferekyde, Socrate, Xenofon, etc.

Cartea "Despre viețile și doctrinele filosofilor" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Polirom (1997) și Minerva (1997).