Doina Ruști este o scriitoare și poate chiar una dintre cele mai îndrăgite voci feminine din literatura contemporană. S-a născut la Comosteni, Dolj pe 15 februarie 1957 și a fost pasionată de literatură și scris încă din copilărie. Iubea să povestească și și-a dezvoltat o adevărată abilitate din povestit, influențată într-o oarecare măsură de tatăl său. Avea o imaginație atât de bogată, obișnuind să creeze povești pline de detalii din cele mai mărunte și banale lucruri. Astăzi este apreciată pentru scrierile sale cu tematici diverse, cu personajele sale complexe și bine dezvoltate și cu elementele fantastice, istorice ori psihologice, toate prezentate cu un limbaj bogat și imagini aparte. Multe dintre lucrările sale au fost premiate și traduse în peste 15 limbi. Printre cele mai cunoscute scrieri se numără “Fantoma din moară” și “Lizoanca la 11 ani”, lucrări ce i-au adus premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România și premiul Ion Creangă.
Romanul “Paturi oculte” a apărut la editura Litera la sfârșitul anului 2020, fiind republicat în 2023 la aceeași editură.
“Paturi oculte” este un roman pe care cu greu îl lași odată ce l-ai început și te face să îl citești dintr-o răsuflare. Este o poveste plină de elemente fantastice, dar și istorice și psihologice, cu personaje captivante și o atmosferă ce sare în mai multe planuri temporale. Cu o structură ce poate părea puțin haotică la început, observăm pe parcurs cum toate firele se leagă, descoperind un realism magic fascinant și cu o logică proprie. Povestea îi centrează pe Flori și pe Lev, doi studenți la Litere ce se îndrăgostesc în mod surprinzător și care descoperă niște paturi mistice. Într-o zi, în timpul unei vacanțe la mătușa ei, Flori se simte atrasă de patul acesteia și se lasă hipnotizată și purtată în visuri magice, descoperind o lume complet nouă. Află de la Lev legenda paturilor vrăjite, paturi confecționate din lemn de roșcov ce au puteri supranaturale și care ascund povești dintr-o lume uitată demult. Cu timpul descoperă alte paturi ascunse în diverse locuri, fiecare având propria sa poveste, iar Flori dezvoltă o adevărată obsesie.