Doina Uricariu a fost o poetă și o eseista româncă, fiică lui Gheorghe și a Elenei Uricariu. Din anul 1976 și până în prezent a publicat nouă volume de versuri, inclusiv o antologie de autor în anul 1998. A publicat și studii de critică literară, precum "Apocrife despre Emil Botta", "Ecorșeuri", studii critice despre Emil Botta, Dominic Stanca, Jeni Acterian și lirica paradoxistă a lui Florentin Smarandache.
În cartea "Ecorseuri", publicată pentru prima oară în anul 1990, autoarea dezvoltă o admirabilă monografie a poeziei lui Emil Botta. Doina Uricariu formulează în cartea sa conceptul de ecorșeu aplicat atât textului operei, cât și textului critic. Șansa lecturii, ce se consideră pe sine a fi un ecorșeu al operei, este de a păstra mereu un contact viu cu tot ce ține de corpul și corporalitatea limbajului artistic, exercitând un mod violent de a citi. Între textul operei și textul critic se naște o dublă dorință și dublă separare, un interval dublu, sensibil și o dublă absență-prezență, căreia îi urmează o dublă reîntoarcere la prezență.
Poemul "Mineral", publicat în anul 1932, schițează un ecorșeu în flăcări, vădind combustiile vieții subterane, reprezentat în relație cu somnul și cu "uraganul visului", aprinzând "roza sângelui".
Evitând ceea ce s-ar putea numi identitate rănită, nu putem desprinde procesul genezei stilului și universului lui Emil Botta dintr-un spațiu al creației mai general. Acesta face parte din "Momentul 1933", așa cum l-a numit George Călinescu în "Istoria sa", intrând în literatură împreună cu noua generație, care era hrănită de o filosofie a neliniștii și aventurii. Miza noii generații era "literatura experiențelor", lucru demonstrat nu doar de cărțile ce au apărut de-a lungul deceniului patru, ci și de mărturisirile de credință care le-au însoțit, mai mult jurnale exponențiale pentru această epocă, indiferent de perioada în care au fost publicate. Emil Botta a debutat în "Bilete de papagal", unde și-a publicat, în anul 1929, acele poeme inspirate de "faptul divers", versurile de început ale acestuia surprinzând prin tăietura expresionistă a imaginarului, prin acel cult al bunătății duse "până la extazul înaintea mizeriei și nimicniciei umane".
În poemele de început, Emil Botta nu se arată în ipostaza de prieten al lumii, eul liric smulgându-se singurătății pentru a întâlni și împarți destinul general al unei umanități ultragiate. În faza de debut, poezia lui Botta se lasă atrasă de un vizionarism etic ce depășește naturalismul, încorporându-l. Colajul livresc, va avea, de asemenea, un rol important în opera lui Botta, mergând până la fantasticul crescut din interpolare și din citate. Poemul "Spectru", publicat în 1932, deschide o nouă etapă de creație, părând că el nu mai reține nimic din "realismul" amar al debutului și, totuși, la o lectură mai atentă, regăsim același decupaj halucinant, același narcisism al privirii îndreptate spre dedublarea sinelui.
Anotimpul visului, nu este doar anotimpul lui Botta, ci timpul exacerbat al conștiinței, luat în posesie de o generație de scriitori grăbiți să impună veghea și luciditatea patetică a ochiului ce inautru se deșteapta. Originalitatea operei lui s-a constituit într-un spațiu artistic și cultural bogat în evenimente, daruindu-i fiecăruia dintre ele ceva inefabil și greu de omis. Tânărul Emil Botta a avut ocazia de a se forma într-un spațiu și timp al literaturii române dintre cele mai bogate și spectaculoase.
Cartea "Ecorseuri" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Universalia (2001) și Cartea Românească (1989).