Amintiri din casa morților este un roman semi-autobiografic, publicat pentru prima dată în anul 1860 la Editura Vremya și care portretizează viața condamnaților dintr-un lagăr din Siberia. Chiar și Dostoievski a petrecut patru ani de zile într-un lagăr asemănător, ca urmare a condamnării primite în dosarul Petrashevsky. Această experiență i-a permis să descrie foarte autentic condițiile vieții din lagăr, precum și caracterul condamnaților.
Naratorul, Aleksandr Petrovich Goryanchikov, a fost condamnat la 10 ani de munca și deportat în Siberia, pentru uciderea soției sale. Viața în închisoare se dovedește a fi foarte grea pentru Aleksandr Petrovich, care se vrea a fi un gentleman, iar persecuțiile din partea celorlalți deținuți, proveniți mai ales din tărănime, nu contenesc pe toată durata condamnării. Treptat Goryanchikov reușește să treacă peste toate greutățile și are parte de o renaștere spirituală asociată cu eliberarea sa. Dostoievski prezintă portretele deținuților cu mare simpatie și chiar își exprimă admirația pentru energia, talentul și ingeniozitatea lor. Concluzionează că existența în acest lagăr, cu practicile lui absurde și pedepsele corporale sălbatice, este un fapt tragic, atât pentru prizonieri cât și pentru Rusia.
Romanul încorporează o serie de experiențe groaznice, pe care Dostoievski le-a văzut pe parcursul detenției. Își amintește de brutalitatea gardienilor și actele crude ale acestora, crimele de care este convins că condamnații le-au comis, precum și că după integrarea lui în acest colectiv pestriț, a descoperit că oamenii erau chiar persoane decente și bune la suflet.
Amintiri din casa morților poate fi considerat un roman pretext al lui Dostoievski, un roman autentic care aduce laitmotivul crimei, mai precis a motivației pentru crimă, intrigă atat de des întâlnită în opera lui.