Romanul scris de autorul rus Fiodor Dostoievski, a văzut tiparul pentru prima dată pe parcursul anului 1866, sub forma a 12 numere lunare ale ziarului denumit "Mesagerul Rus", urmând ca ulterior să fie republicat ca roman. A avut influențe vaste asupra viitorilor romancieri și a devenit una din cele mai rezonante opere ale literaturii mondiale universale.
Tema romanului este reprezentată de drama lui Raskolnikov, un student cu probleme financiare și care face planuri pentru a ucide o cămătăreasă cu care colabora pentru subzistența zilnică. Mândru și idealist prin definiție, Raskolnikov nu vrea să comită această crimă din rațiuni financiare, ci gândindu-se la beneficiile pe care le-ar aduce societății stârpind un astfel de om. Sau cel puțin așa credea el.
În profilul tânărului apare și grandomania, Raskolnikov considerându-se un om cu calități deosebite, precum marele conducător francez, Napoleon. Pentru că-n sinea lui, crede că nu mai poate face parte din barierele normale, ale oamenilor de rând, Raskolnikov socotește justificată decizia lui de a ucide. Cu toate astea, după săvârșirea crimei, personajul principal se îmbolnăvește și apar remușcări la adresa acțiunilor sale.
Raskolnikov realizează în timp infracțiunea și gravitatea acesteia, iar dorința de a se confesa crește pe zi ce trece. Pentru a scăpa de remușcări și a se mântui prin ispășire, acestă incearcă să-și protejeze sora dar și sentimentele pentru o tânără prostituată.
Romanul punctează subiectul căpătării salvării prin suferință, trăsătură des întâlnită atât în operele lui Dostoievski, cât și în religia creștin-ortodoxă care socotește suferința drept o poartă deschisă spre mântuire. Conștientizând treptat acest fapt, Raskolnikov își mărturisește crima și așteaptă ispășirea.