Prima ediție a romanului Frații Karamazov a apărut la începutul anului 1880.
Acest ultim roman al lui Dostoievski, dar și cel mai complex, prezintă povestea unui paricid descrisă foarte euforic precum și cugetarea filosofică asupra lucrurilor care au macinat întotdeauna umanitatea: existența Divinității, liberul-arbitru, natura colectivă a vinei și repercursiunile catastrofale ale raționalismului dus la extrem. Frații Karamazov au motive foarte bine întemeiate, dar de diferite naturi, să-și asasineze tatăl, pe moșierul Fiodor Pavlovici Karamazov, care și-a petrecut întreaga viață într-un desfrâu imoral.
Dostoievski reușește să exploateze cu remarcabilă ușurință factura polițistă a poveștii, atunci când moartea nefirească a moșierului trezește suspiciuni asupra tuturor fraților dând naștere la multiple teorii. Suspansul planează asupra întregului roman și ține cititorul conectat și interesat în permanență.
Romanul îi are ca piese centrale pe cei trei frați legitimi și pe Smerdeakov presupusul frate nelegitim. Metaforic vorbind putem considera cu o anumită extensie că cei patru reprezintă într-un fel cele 4 ipostaze de bază ale omului: senzualitatea trupească reprezentată de Dmitri, intelectul și rațiunea cu Ivan ca exponent, trăirile spirituale și apropierile de Divinitate ale lui Alexei și nu în ultimul rând principiul existențial al sofismului predicat de Smerdeakov.
Pe parcursul romanului apar tot felul de întrebări și dileme cu caracter filozofic, precum: oare Dumnezeu este mort? Dostoievski dă dovadă de geniu literar și propune soluții și răspunsuri inedite, lăsând în același timp loc, conflictelor între ateismul realist și conștiința religioasă habotnică.
Ion Ianoși concluziona: "Ultimul roman al lui Dostoievski este și ultimul lui cuvânt, concluzia și încoronarea întregii sale opere, sinteza finală, ce reia preocupările cărtilor precedente, reformulează întrebările pe care și le-a pus cândva și încearcă să le soluționeze pe temeiul unei experiențe artistice totale."