Dostoievski - Umiliti si obiditi

Romanul Umiliți și obidiți, scris de Feodor Dostoievski, a fost publicat pentru prima dată în anul 1861, în revista lunară Vremya, în Rusia.

Narat din prespectiva unui tânăr romancier, Vanya (Ivan Petrovich), care abia și-a lansat prima scriere (ce seamănă izbitor cu primul roman al lui Dostoievski, Oameni sărmani) romanul distinge două intrigi convergente. Una dintre ele se ocupă de prietena și obiectul iubirii sale, Natasha, care și-a părăsit familia pentru a locui cu noul său iubit, Alyosha. Alyosha este fiul prințului Valkovsky, care ar vrea să câștige avantaje materiale căsătorindu-și băiatul cu Katya, o altă descendentă a familiei. Toate tertipurile crude folosite de Valkovsky pentru a-l despărți pe Alyosha de Natasha, îl transformă într-unul dintre marii "prădători" (precum Stavrogin în Posedații) pe care i-a creionat Dostoievski vreodată. Celălalt plot al romanului se focusează pe Nellie, o copilă orfană de 13 ani, pe care Vanya o salvează dintr-un stabiliment abuziv. Povestea fetiței alături de moartea prematură a a mamei sale, face oarecum o paralelă între povestea lui Nellie și a Natashei. Este puțin neobișnuit să descoperim un caracter atât de bine definit și atât de tânăr în opera lui Dostoievski, dar Nellie s-ar putea să fie cea mai emoționantă creație a lui, mai ales că în multe momente se poate observa și influența lui Dickens (Dostoievski este cunoscut pentru faptul că în timpul exilului său în Siberia a citit foarte multe cărți ale scriitorului englez, romanul de față fiind conceput aproape de sfârșitul exilului). Pe de altă parte Dostoievski pune accentul major în acest roman pe tema suferinței, prin acțiunea sa tragică și sensibilele caractere care îl populează.

Cărțile lui Dostoievski iradiază o cunoaștere adâncă a psihologiei umane, dar și o fină înțelegere a crizei societății ruse a vremii sale - criza morală și spirituală, ai cărei termeni sunt, totuși, valabili și în timpurile prezente. Dacă reușește să prezinte atât de profund zbuciumul sufletesc al omului, este pentru că el însuși a resimțit aceste suferințe, iar opera lui Dostoievski este încărcată de încercarea - și reușita, am spune - de a scoate înțelesuri adânci din relația cu Dumnezeu ca răspuns la tulburările sociale și ale individului.