„Viața la țară” este unul din cele mai importante romane ale literaturii române de la sfârșitul secolului al XIX-lea și este, totodată, romanul care l-a consacrat pe scriitorul Duiliu Zamfirescu. „Viața la țară” a apărut mai întâi în revista „Convorbiri literare”, în foileton, în perioada iulie 1894-mai 1985, iar mai apoi, în 1898, a apărut în volum la editura Storck & Muller, București. Romanul este primul din ciclul numit „Romanul Comăneștenilor”, fiind urmat de „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări” și „Anna”. Opera lui Zamfirescu a contribuit astfel la dezvoltarea literaturii române, fiind primul autor român care a publicat un ciclu romanesc. „Viața la țară” este considerat de critica literară ca fiind cel mai deosebit, atât ca structură, cât și conținut. De-a lungul timpului, romanul a fost publicat în peste 15 ediții, printre cele mai cunoscute fiind cele aparținând editurilor Minerva, Eminescu sau Litera. Acestea, precum și alte ediții, se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.
Duiliu Zamfirescu a susținut chiar de la început ideea unei literaturii naționale, o literatură care să cuprindă caracteristici ale vieții românești și care să îndemne la iubirea de patrie și valori tradiționale, oferind, în același timp, și o mărturie a acelor vremuri pentru posteritate. Zamfirescu s-a inspirat în parte din revolta țaranilor din Bordeni-Scorțeni din 1883. A început lucrul la roman în vara anului 1892, în timpul misiunii diplomatice de la Atena, dar după câteva luni a întrerupt lucrul până în 1893. Iacob Negruzzi a ajutat la publicarea romanului la revista „Convorbiri literare”. S-a bucurat de laude chiar de la apariție și a fost vândut în mii de exemplare. „Viața la țară” a devenit cunoscut și publicului internațional, fiind tradus în engleză, italiană, portugheză, franceză, maghiară, germană, rusă și bulgară.
Acțiunea romanului are loc în satul Ciulniței, aflat în apropierea Bărăganului, moșie aparținând familiei Murguleț, și învecinându-se cu moșiile Sașei Comăneșteanu și arendașului Tănase Scatiu. Dinu și Diamandula Murguleț își împart moșia și toate lucrurile își urmează mersul firesc. Odată cu moartea Diamandulei, Matei Damian, fiul acesteia, vine la Ciulniței, pentru a-l ajuta pe unchiul său. Diamandula își exprimă dorința ca fiul său să rămână la moșie și să se însoare. Matei Damian este însă surpins de dezorganizarea fostului administrator și sfătuit de Sașa, cumpără mașini care să ușureze și să grăbească treburile țăranilor. Tănase Scatiu, șiret din fire, încearcă să-și sporească și mai mult averea, străduindu-se să o obțină pe fiica lui Dinu, Tincuța, însă aceasta se îndrăgostește de un alt băiat. Matei intervine în confruntarea dintre Tănase Scatiu și țărani, restabilind pacea. Matei și Sașa dezvoltă sentimente unul pentru celălalt și urmând sfaturile boierului Dinu, rămân pe pământul natal și au parte de o viață trainică.
Elogia vieții la țară este prezentă pe tot parcursul romanului, Duiliu Zamfirescu ilustrând cu măiestrie nostalgia unei vieți pașnice trăită în locurile natale. Matei Damian, deși venit la Ciulniței de la oraș, unde studia medicina, vede în viața la moșia părintească un trai simplu și liniștit, care aduce cu sine și mulțumirea sufletească. El îl preferă chiar și pe șireul Tănase Scatiu oricărui om înstrăinat de la oraș. Matei devine astfel granița prin care cititorul poate vedea diferențele dintre traiul la țară sau la oraș, deși Zamfirescu a fost acuzat de câteva ori pentru portretizarea țăranului român într-o manieră sămănătoristă, făcând din acesta un ideal. Romanul „Viața la țară”, alături de „Tănase Scatiu”, a fost ecranizat în 1976, în regia lui Dan Pița, obținând mai multe premii ale Asociației Cineaștilor din România.