Dumitru Staniloae, preot, teolog și profesor universitar, este considerat unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea. S-a născut pe 29 noiembrie 1903 la Vladeni și a fost ultimul dintre cei cinci copii ai lui Irimie și Rebeca Staniloae. A terminat liceul “Andrei Șaguna” din Brașov, apoi a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a obținut doctoratul în 1928. După terminarea studiilor, a călătorit la Atena, Berlin și Paris pentru a se specializa în dogmă. După întoarcerea în țară, a obținut funcția de profesor de dogmatică la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu și a fost rector până în anul 1946.
Staniloae a lucrat timp de 45 de ani pentru a traduce lucrarea “Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii”, o colecție de scrieri despre rugăciune ale Părinților Bisericii. A fost membru titular al Academiei Române din 1991 și a influențat profund teologia ortodoxă prin lucrările sale. A fost, de asemenea, mentor pentru figuri importante precum Arsenie Boca și Patriarhul Daniel. Staniloae a scris numeroase lucrări teologice de mare importanță, precum “Teologia Dogmatică Ortodoxă”, “Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”, “Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă” și “Iisus Hristos sau Restaurarea omului”. Lucrările sale au avut un impact imens asupra teologiei ortodoxe și sunt studiate pe scară largă în seminariile și facultățile de teologie.
“Ascetica și Mistica Ortodoxă” este una dintre lucrările fundamentale ale sale. A fost publicată pentru prima dată în 1981, sub numele “Spiritualitatea ortodoxă”, apoi a apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în 1992. Un an mai târziu, este publicată de editura Deisis în două volume, iar în 2019, a fost inclusă în colecția de opere complete la editura Basilica.
Lucrarea explorează în profunzime aspectele ascetice și mistice ale spiritualității ortodoxe și sintetizează învățăturile Părinților Bisericii și practicile ortodoxe. Printre aspectele abordate de Staniloae se numără purificarea de patimi, iluminarea și unirea cu Dumnezeu. Stăniloae subliniază că scopul final al vieții spirituale este unirea cu Dumnezeu, o unire care nu este o identificare completă, ci o comuniune profundă, iar asceza este văzută ca un mijloc esențial pentru purificarea sufletului și pregătirea acestuia pentru iluminare și unire cu Dumnezeu. Rugăciunea este prezentată ca fiind centrală în viața spirituală, un mijloc prin care credinciosul comunică și se apropie de Dumnezeu. Lucrarea este considerată ca fiind una de referință în teologia ortodoxă, apreciată pentru profunzimea și claritatea cu care abordează subiecte complexe. Stăniloae reușește să îmbine tradiția patristică cu o abordare contemporană, făcând astfel învățăturile accesibile și relevante pentru cititorii moderni. Cartea nu este doar teoretică, ci oferă și îndrumări practice pentru viața spirituală, făcând-o utilă atât pentru teologi, cât și pentru credincioșii obișnuiți.