E. T. A. Hoffmann - Elixirele diavolului

Prusacul Hoffmann este cunoscut la nivel internațional pentru scrierile sale destinate copiilor și pentru adaptările cinematografice care au la bază operele sale din perioada de maturitate.

Interesat dintotdeauna de legătura dintre realitate și ficțiune, cu studii temeinice în literatură clasica și renascentistă, Hoffmann se încumetă să scrie proză scurtă și, mai târziu, romane de scurte întinderi și speră să ajungă să cunoască faima mondială. Probabil ajunge în atenția publicului cu scrierea denumită „Spărgătorul de nuci”, care va fi adaptată pentru baletul marelui Ceaikovski. Totuși, aceasta nu este singura scriere semnată de Hofmann și, cu atât mai puțin, singura care necesită atenție din partea publicului. Pasiunea sa pentru aventură este evidentă și trebuie să notăm că mai toate personajele sale sunt purtate în tot soiul de călătorii inițiatice, fac cunoștință cu ființe magice, pătrund în alte lumi și au parte de evenimente revelatoare. Lucrările scriitorului sunt adevărate capodopere, iar maniera de evocare a acestuia nu poate fi ignorată. Deși nu se bazează pe un limbaj alambicat și nici nu dorește să își complice cititorii cu cine știe ce termeni sofisticați, acțiunea prezentată de Hoffman nu este nici pe departe simplă. Pe alocuri l-am putea asemăna cu Lewis Carroll ori, fără teama de a greși, cu Dumas însuși. Totuși, prusacul Hoffman este autentic, real și dă dovada de o manieră inovativă în relatarea evenimentelor sale. Este imposibil, așadar, să ne plictisim ori să abandonăm o lectură semnată de acesta.

„Elixirele diavolului” avea să ajungă rapid în atenția publicului și să fie tradusă în peste 50 de limbi de circulație internațională la numai câteva săptămâni de la apariția pe piață. Totuși, de cealaltă parte a baricadei, intelectualii vremurilor se vor arăta sceptici în fața lucrării lui Hoffmann. Publicat pentru întâia oară în anul 1815, romanul de față spune povestea stranie, cu accente gotice a lui Medardus, un călugăr prins cumva între două lumi, cea reală și una imaginară. Dacă până acum operele lui Hoffmann puteau fi catalogate drept simple, acum situația se schimbă radical, iar scriitorul poate fi asemănat cu Goethe și ale sale schimbări de perspectivă.

Romanul este cumva o scriere neagră, o lucrare misterioasă, care se concentrează pe erou, dar și pe relația acestuia cu multe alte personaje. Acțiunea se complică, iar în peisaj își fac apariția tot felul de personaje și alte vietăți, iar toate vor juca un rol esențial în eliberarea lui Medardus. Cuprins de un soi de nebunie neînțeleasă de nimeni, captiv între două lumi, dominat de forțe oculte care nu îi dau pace, măcinat de o iubire pe care nu o înțelege față de muritoarea Amelia, eroul nostru ne impresionează și ne șochează deopotrivă. Cartea este un elogiu adus vieții, dar este, pe de altă parte, și o poveste fantastică despre moarte și împlinirea destinului.

Medardus cade pradă unor forțe oculte, este condus într-o lume din care nu găsește cale de scăpare și levitează astfel între viață și moarte, între realitate și ficțiune, între nebunie și luciditate.

Cartea este astăzi disponibilă pe site-ul nostru în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Pro (1998), Minerva (1970).