Edouard Claparede - Psihologia copilului si pedagogia experimentala

Edouard Clapalede s-a născut pe 24 martie 1873 la Geneva, unde și-a petrecut toată copilăria și a devenit pasionat de biologie și zoologie. Așa se face că va obține licența în medicină dar își dă seama că nu știe nimic despre psihicul uman. Împreună cu Theodore Fleurnoy începe să studieze și fondează revista Archives de psychologie, astfel devenind cunoscut și primind postul de director al laboratorului de psihologie al Universității din Geneva. Participă la Congresul de Psihanaliză, unde îl va cunoaște pe Freud, iar cu această ocazie începe terapia cu Sabinei Spielrein, pe care marele psihanalist a conaiderat-o prea atașată de el. A studiat psihologia animală, juridică și a copilului iar scrierile sale sunt și în ziua de azi prezente în bibliotecile facultăților din domeniu. Poate că cel mai important studiu a fost cel al fragilității mărturiei pe care l-am testat chiar pe elevii săi. Erau 15 întrebări despre instituția în care se află, iar din 54 de răspunsuri nici unul nu s-a asemănat cu celălalt. De asemenea, după un bal mascat unde cineva a devenit violent, a condus același test. Din nou mărturiile au fost diferite chiar dacă toți se aflau acolo. Testul încă se folosește mai ales în domeniul juridic dar în acea vreme oamenii nu îi acordau încrederea cuvenită.

Un alt subiect abordat este neuropsihologia memoriei. După ce a avut o pacientă cu amnezie ce nu îl recunoștea de la o zi la alta, a decis să o înțepe cu un ac și apoi să îi strângă mâna. Următoarea zi pacienta s-a ferit de el pentru că știa că urmează un pericol și chiar dacă nu l-a recunoscut, subconștientul a știut ce s-a întâmplat înainte.

Fiind pasionat de Jean Piaget decide să abordeze psihologia copilului și psihologia inteligenței, un alt domeniu ce îl va consacra.

Cartea "Psihologia copilului și pedagogia experimentală" a fost publicată pentru prima dată în 1905 în limba franceză. În limba română apare în 1924 la editura Jockey Club, ediție ce va fi urmată de Editura Didactică și Pedagogică în 1975.

Autorul a reușit să pună bazele unei noi viziuni cu privire la învățământul ce abordează metode psihologice. Educația este văzută drept "arta de a gândi bine" dar pentru ca aceasta să se întâmple, profesorii trebuie să învețe cum să abordeze elevii. De aceea trebuie să învețe cum gândesc ei, ce îi motivează și ce îi dezamăgește. Cu toții am avut profesori ce ne puneau note mici sau ne făceau de râs în fața clasei, fix despre ei este vorba. Dascălul este un Dumnezeu în clasa sa și el trebuie să împărtășească învățăturile sale prin metode potrivite fiecărei vârste și categorii de copii. Despre psihologia experimentală vă pot spune că este un subiect interesant ce ne permite să ne facem de cap cu psihicul uman. Până nu experimentăm nu avem de unde să știm ce va da rezultatele potrivite așa că vă invit să aflați cum funcționează și care sunt principiile sale.