Despre Elena Ferrante
Elena Ferrante (n. 1943) este pseudonimul unei celebre romanciere italiene. Cartile ei, publicate initial in italiana, au fost traduse in engleza, olandeza, franceza, germana si spaniola, printre alte limbi. Romanele napoletane ale lui Ferrante se numara printre cele mai cunoscute opere ale sale.
In ciuda, sau poate din cauza misterului identitatii sale, Ferrante a devenit unul dintre cei mai cunoscuti si mai celebri romancieri contemporani. Ea a publicat sapte romane: trei dintre acestea (Iubire amara - 2006, Zilele abandonului - 2005 si Fiica ascunsa - 2008) sunt titluri de sine statatoare, in timp ce restul formeaza o serie, urmarind viata acelorasi personaje pe o perioada lunga de timp (Povestea fetitei pierdute - [2006, Prietena mea geniala - 2011, Povestea noului nume - 2012 si Cei care pleaca si cei care raman - 2013. Toate romanele sale au fost scrise in italiana, dar au fost traduse si in numeroase alte limbi. In 2016, Povestea fetitei pierdute a fost preselectionata pentru premiul Man Booker, iar Ferrante a fost, de asemenea, numit unul dintre cei mai influenti oameni ai revistei Time in acelasi an.
Ferrante a afirmat ca „odata ce sunt scrise, cartile nu au nevoie de autorii lor”. Ea a sustinut in mod repetat ca anonimatul este o conditie prealabila pentru munca ei si ca anonimatul adevaratului ei nume in lumina reflectoarelor este cheia procesului de scriere. Speculatiile despre adevarata ei identitate au fost rascolite si au fost prezentate numeroase teorii, pe baza informatiilor pe care Ferrante le-a oferit in interviuri precum si analize extrase din continutul romanelor sale.
In 2003, Ferrante a publicat La scataglia (The Act of Falling Apart), un volum din corespondenta ei cu editorii, care a scos la lumina identitatea ei. Volumul a fost publicat in italiana si nu a fost disponibil in engleza pana in 2016. Cu toate acestea, intr-un articol din 2013 pentru The New Yorker, criticul James Wood a rezumat ceea ce este in general acceptat despre Ferrante, bazat in parte pe unele scrisori colectate.
Prima aparitie a operei sale in limba engleza a fost publicarea unei nuvele intitulate „Elevatorul Deliei”, tradusa de Adria Frizzi in antologia Dupa razboi (2004). A patra carte a cvartetului napoletan al lui Ferrante, Povestea fetitei pierdute, a aparut pe lista celor mai bune 10 carti ale ziarului New York Times din 2015.
Doua dintre romanele lui Ferrante au fost transformate in filme. Iubire amara a devenit lungmetrajul Nasty Love, regizat de Mario Martone, in timp ce Zilele abandonului a devenit un film cu acelasi titlu regizat de Roberto Faenza. In cartea ei de non-fictiune, Fragmente (2003), Ferrante vorbeste despre experientele sale ca scriitoare. In lucrarile sale este inclusa si seria romanului The Neapolitan Novels.
Carti publicate: Iubire amara (1992), Zilele regasirii mele (2002), Fragmente (2003), Viata si scrisul meu (2003), Povestea fetitei pierdute (2006), Noaptea pe plaja (2007), Prietena mea geniala (2011), Povestea noului nume (2012), Cei care pleaca si cei ce raman (2013), Frantumaglia (2016), Zilele regasirii mele (2018).