Elena Ferrante - Povestea fetitei pierdute

Romanul “Povestea fetiței pierdute”, “Storia della bambina perduta”, în limba italiană, de Elena Ferrante, a apărut în anul 2014, la editura Edizioni e/o, fiind ultimul roman din tetralogia Napolitană, roman în care finalul destinelor celor două eroine, Elena și Lila, ajunge la final.

Lucrurile încep să se precipite între cele două, iar relațiile de iubire, ajung să aibă un numitor comun, atunci când Lila intervine neașteptat în povestea de dragoste a Elenei, având o relație amoroasă, însă, abia acum, aspectele neașteptate ajung să se înmulțească, lucrurile trecând pe un făgaș neașteptat.

Pe de altă parte, Elena se luptă cu vechile obiceiuri urâte din cartierul napolitan, astfel că are de-a face cu un traficant periculos, care își pune amprenta pe viața normală a cartierului, toată familia acesteia având de suferit de pe urma lui.

În România, romanul apare în anul 2014, la editura Pandora M, fiind singura editură care publică romanul, o altă ediție, fiind publicată în anul 2017, ambele în format broșat și după o traducere de Cerasela Barbone.

Elena Ferrante este o autoare italiană, necunoscută publicului larg, de-a lungul timpului fiind scoase în evidență mai multe detalii despre adevărata identitate a acesteia, nimic nefiind însă confirmat ca adevărat.

În anul 2003, aceasta apare într-un interviu secret în care vorbește despre câteva detalii personale, despre studiile universitare și despre locul natal, nimic însă compromițător, jurnaliștii fiind atenți la fiecare frază în drumul lor spre aflarea adevăratei identități a autoarei.

Se știe, de asemenea, despre autoare că a locuit în Napoli și că a părăsit pentru scurt timp țara natală, fiind traducătoare și absolventă a unei facultăți în domeniul literar.

Pe parcurs, au apărut mai multe speculații însă nimic clar, una dintre cele mai recente fiind aceea conform căreia, Elena ar fi, de fapt, bărbatul, jurnalist și autor, Domenico Starnone.

Printre cele mai importante opere semnate de autoare, putem aminti de “Iubire amară”, 1992, “Zilele regăsirii mele”, 2009 sau “Viața mincinoasă a adulților”, 2019.

Romanul “Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante reprezintă ultimul volum din ciclul de romane napolitane, schițând un cântec de lebădă în relația marcantă dintre cele două prietene, astfel că, totul escaladează în intensitate, prăbușirile, escaladările de simțuri și mâna destinului implacabil fiind elementele definitorii ale unei opere finale demne de o mare scriitoare.

Romanul intervine acum și mai mult pe latura locală, vorbind cu mai multă ardoare despre mahalaua napolitană, acest cartier în care parcă timpul a lăsat urme, dar nu l-a scăpat de vechile obiceiuri nocive, traficanții de droguri fiind și ei prezenți în acest peisaj mizerabil demn de joasa societate.

După ce în cel de-al treilea roman, “Cei care pleacă și cei care vin”, relațiile dintre soțul Elenei, Pietro și aceasta încep să scârțâie și ascultând-o pe prietena ei Lila, care trecuseră și ea printr-o experiență groaznică alături de Stefano, decide să îl părăsească și să se încreadă în Nino, care decide și el să se mute cu aceasta, alături de copiii din prima căsătorie.

Chiar dacă aceștia se mută împreună, curând, aceasta află de relațiile conjugale ale lui Nino și în final se desparte de acesta, chiar dacă au și o fetiță împreună, pe nume Imma, după mama ei.

Lila, rămâne și ea însărcinată și naște o fetiță, numind-o ca pe păpușa celor două din copilărie, Tina, astfel că relația dintre cele două crește în intensitate.

După ce Elena se mută în Napoli în zona în care stă și prietena ei, Lila, reușește să publice o carte, însă are parte de probleme din partea traficantului Solaras.

Finalul este oarecum ambiguu, Elena scriind un roman amplu despre viața ei, astfel că Lila, citindu-l, alege să îi transmit un mesaj inedit Elenei, un mesaj ce deschide tolba cu întrebări fără răspuns puse de cititori.