Ellen G. White s-a născut pe 26 noiembrie 1827 în orașul american Gorham. A fost al șaptelea dintre cei opt copii și a avut și o soră geamănă, Elizabeth, toți fiind în grija lui Robert Harmon, tatăl lor ce era pălărier. La vârsta de 9 ani Ellen a fost lovită cu o piatra în față iar acest lucru i-a schimbat perspectiva asupra vieții la 90 de grade. A început să creadă în Iisus Hristos și la trei ani distanță a participat la o tabără metodistă unde s-a convertit și a simțit în sfârșit pacea. Participa la prelegerile lui William Miller și se simțea atât de vinovată pentru păcatele ei încât credea că va ajunge direct in Iad. Câteva luni le-a petrecut rugându-se zi și noapte și când în sfârșit a fost botezată a simțit o eliberare de orice este rău. S-a căsătorit cu James Springer White și au avut patru copii, din care doar doi au trăit până la vârsta adultă, și așa a ajuns să se apropie și mai mult de religie. După moartea soțului său din 1881 a pus stop călătoriilor și a început să scrie cărți bisericești și pentru publicul larg. Din 1844 până în 1863 a avut aproape 200 de viziuni și toate cu caracteristici fizice ciudate cum ar fi leșin sau strigăte de glorie. Bineînțeles că oamenii nu o credeau însă multe dintre ele s-au adeverit și a spus cu voce tare că Dumnezeu și-a manifestat puterea într-o manieră minunată.
Nu toate cărțile sale au fost traduse în limba română, fiind de ordinul sutelor și din diferite religii s-a ales traducerea celor importante, așa că iată câteva dintre ele : Viața lui Iisus, Tragedia veacurilor sau Calea către Hristos.
"Ultima avertizare pentru lumea noastră" a apărut pentru prima dată în 1992, după moartea autoarei. În limba română apare în 2004 și 2019.
Poate că cel mai important lucru scris în Biblie și Evanghelii este faptul că Iisus se va întoarce pe Pământ. Nicăieri nu scrie când însă sunt semne ce vestesc asta, și iată că încă de acum 100 de ani acestea au apărut. Ellen privește Universul ca pe o carte deschisă de lecții și ne face să intelegem ce efect au păcatele asupra oamenilor din jurul nostru. Descrierile ei sunt pe cât de frumoase și detaliate, pe atât de morbide uneori. Pasaje biblice și mărturii sunt la tot pasul iar ele completează peisajul atât de frumos că ai spune că au fost scrise de ea.