Caiete (fr. Cahiers) reprezintă practic o culegere de jurnale ale lui Emil Cioran, strânse vreme de 15 ani, între 1957 și 1972. Acestea au fost găsite după moartea autorului de o bună prietenă a sa, Simone Boue, și publicate sub forma Caietelor în anul 1997, la Gallimard. Printre alte ediții publicate în limba română, este și ediția de la Editura Humanitas, sub forma a 3 volume, publicată pentru prima dată în 1999.
Răsfoind aceste Caiete, descoperim mai degrabă un "laborator" de încercări pentru cărțile scrise ulterior. Tot ce înseamnă Cioran, obsesii, furii, regrete, se regăsesc în aceste Caiete, iar exprimarea se face într-un stil cu nimic mai prejos decât cel identificat în eseuri și în aforisme. Personajele care apar frecvent în aceste însemnări sunt: Ionesco, Michaux, Beckett, Noica, dezvăluind astfel prieteniile autorului, unele dintre ele chiar nebănuite, precum și unele personaje anonime sau dezvăluite doar prin niște inițiale vagi, cu răbufnirile aferente de sarcasm. Prin urmare, deși ne putem pierde puțin în imensitatea a ceea ce înseamnă Cioran, singura voce notabilă care răzbate și "urlă" din aceste Caiete este cea a celui mai mare moralist al secolului ce a trecut.
Simone Boue spunea: "Caietele lui Cioran nu au nimic dintr-un jurnal care să consemneze în detaliu evenimentele zile - gen lipsit, pentru el, de orice interes. Ai mai curând impresia că te afli în fața unor schițe sau ciorne. Numeroase cugetări și fragmente se regăsesc, neschimbate, în cărțile sale. Anumite note sunt însemnate cu o cruce roșie pe margine ori sunt încadrate, ținute parcă în rezervă. Evenimentele pe care le relatează, scenele pe care le descrie sunt scene la care-am asistat și pe care mi le amintesc. Pentru că el le-a trăit și simțit singur. Pentru că oriunde și oricând Cioran este SINGUR. A trăit SINGUR și a murit SINGUR. Acum când unii în infierează pe tânărul provocator și pătimaș care a fost Cioran, cercul se închide. În viață, singur, în moarte, de două ori singur."