Romanul “Cartea amăgirilor”, de Emil Cioran, a apărut în anul 1936, la editura Cugetarea, Georgescu-Delafras din București, fiind o operă de sorginte filosofică, în care Cioran pune în prim plan ideea de negativism, ducând tot discursul în plan psihologico-filosofic cu accente religioase, pe care Cioran le aruncă în sfera agnosticismului.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Humanitas, care a publicat volumul în mai multe ediții, în anul 1991, 1996, 2006 sau 2017, în format broșat.
Emil Cioran s-a născut la data de 8 aprilie 1911, în satul Rășinari, din județul Sibiu, fiind un însemnat filosof, scriitor, eseist și estetician român, adept al expresionismului și al conceptului de necunoaștere a existenței unui Dumnezeu în lume, aspect pe care, în ultimii ani de viață, va ajunge să îl nege.
Cioran crește într-o familie cu statut din comitatul Sibiului, fiul lui Emilian Cioran, un protopop ortodox și al Elvirei Cioran, care se trăgea dintr-o familie nobilă, tatăl acesteia fiind numit baron de Austro-Ungari.
Termină studiile elementare la liceul “Gheorghe Lazăr”, din Sibiu, pentru ca mai târziu să își dedice întreaga vocație filosofiei, în cadrul Universității din București.
Aici îi întâlnește, în cadrul Universității pe Constantin Noica și pe Mircea Eliade, cu care leagă o importantă prietenie, iar, fiind foarte atras de scrierile în germană ale filosofilor Immanuel Kant, Schopenhauer sau Nietzsche, în anul 1933 pleacă la Berlin, obținând o bursă de studii.
Prima sa operă importantă intitulată “Pe culmile disperării”, apare în anul 1934, fiind premiată la acea vreme cu “Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați” și “Premiul Tinerilor Scriitori Români”.
Mai târziu, în anul 1937, obține o altă bursă din partea Institutului Francez și pleacă în Franța, revenind pentru scurt timp în 1941.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Schimbarea la față a României”, 1936; “Lacrimi și Sfinți”, 1937 sau “Amurgul gândurilor”, 1940.
Romanul “Cartea amăgirilor”, de Emil Cioran reprezintă o întreagă creație filosofică bazată pe concepte asupra realității, văzută de autor ca pe o durere în toată existența omului pe pământ. Cioran vorbește despre conceptele “gândirii negative” pe care le pune în prim planul existenței, durerea, amăgirea, frustrarea sau singurătatea, văzute ca pe un deficit de vitalitate.
Omul pesimist, din acest punct de vedere, este în contradicție cu “omul naiv” sau optimistul, care, în mod natural, ca ființă reușește să “asimileze existența”.
Cioran vorbește despre omul melancolic, ca despre o parte a personalității omului, care nu poate fi zdrobită de particularitatea melancoliei.
Cu alte cuvinte, omul trebuie să neutralizeze această melancolie prin suferință, o suferință care îi va schimba “tonalitatea afectivă”, iar acest lucru se realizează prin îndreptarea “intenției” pentru acel obiect sau obiectiv. Toată această viziune stă la baza unor concepte celebre create de importanți psihologi în probleme legate de melancolie ori depresie.
Pe de altă parte, Cioran face o analiză a lumii și își pune câteva întrebări legate de o existența fără sens și cum se poate trăi într-o asemenea lume, în care Dumnezeu nu există, iar noi trebuie să ne autofundamentăm în fiecare zi și să gândim în opoziție cu ceea ce înseamnă o zeitate supremă.
Cioran nu prezintă o latură negativistă asupra gândurilor și asupra trăirilor, perspectiva cioraniană prezintă o latură aparte, clădită pe existența întrebării “cum poate deveni fericit un om care din naștere este trist”? Percepția omului ar trebui să ducă la o luciditate, atât în spirit cât și în emotivitate, astfel omul să vadă nimicul din lume, inutilitatea acesteia, suferința, frica și moartea, iar mai apoi să își trateze acea intenție, care va duce, până la urmă, la obiectivul final.