Emil Cioran este unul dintre cei mai mari filosofi români ai tuturor timpurilor. Născut la Rășinari, avea să plece încă din tinerețe la Paris, capitală în care va locui până la sfârșitul vieții, fără însă să solicite viză din partea statului francez. Cioran este cunoscut drept depresivul filosofiei românești, operele sale fiind marcate de o sensibilitate aparte și o puternică încărcătură emoțională. Prima lucrare pe care a publicat-o în România este „Pe culmile disperării” și tratează cu ardoare nevoia tineretului interbelic de a se afirma in societate. Bună bucată de vreme, Cioran simpatizează cu ideile legionare și, deși nu face parte din această mișcare, dorește să se afilieze, lucru ce stârnește revolta în societate. Mai târziu, se declară admirator al lui Hitler și găsește chiar alibiuri pentru celebra Noapte a cuțitelor lungi. Totuși, revine la sentimente mai bune și repudiază aceste idei, punându-le pe seama valurilor tinereții.
„Demiurgul cel rău” este una dintre cele mai celebre scrieri semnate de Cioran, una dintre cele mai expresive, și pline de tenebre. Nostalgia autorului cuprinde cu totul cititorul și îl poartă într-o călătorie permanentă prin mintea zbuciumată a lui Cioran. Cartea este, mai mult, un jurnal personal al scriitorului, o poveste despre dependențe și iertări, despre neputință și glorie. De asemenea, Cioran ne vorbește despre demonul care îl va urmări întreaga viață, acela al singurătății absolute. Cumva, deși era înconjurat de prieteni și păstra o corespondență densă cu aceștia, a fost întotdeauna un ins singuratic. Lucrarea relevă lungile peregrinări pe străzile din suburbiile Parisului, imaginile dezolante și contrastante ale Franței, misticismul epocii și goana după aparențe.
Cioran este, și de această dată, un nostalgic incurabil, un vizionar inteligent și plin de dramatism. Ideile sale răstălmăcesc sufletul cititorului care, parcă, își retrăiește acum toate angoasele, fricile și deznădejdile. Carte scrisă la 22 de ani, evocă cu adevărat viață pe alte meleaguri, cu bune și rele. Fericirea și moartea sunt teme constante la Emil Cioran, iar pozitivismul lipsește cu desăvârșire.
Autorul vorbește despre sinucidere ca despre un subiect oarecare, că despre o parte normală a vieții pe Pământ. Lirismul subiectiv al autorului este folosit din abundență, iar părerile personale ies in evidență la fiecare paragraf. Epopeea de tinerețe a lui Cioran este plină de energie, însă nu neapărat o energie pozitivă, ci mai mult o energie melancolică dură și istovitoare pentru cititor.
Și apartenența la religie este un fapt important pentru Cioran, care, de-a lungul vremii, a evocat și alte scrieri pe acest subiect. Cartea va intra apreciată și contestată deopotrivă, iar numele scriitorului ajunge astăzi între cele mai strălucitoare ale literaturii universale. Pe site-ul nostru, la numai un click distanță, lucrarea poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Humanitas (2003), Humanitas (1995).