Volumul de povești “Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu, a apărut în anul 1910, la editura Librăriei Universală Alcalay and Co., fiind una dintre cărțile cele mai cunoscute din sfera copilăriei, Gârleanu fiind un scriitor naturalist care a scris foarte multe opere pentru copii, opere care rămân și astăzi cunoscute ca fiind unele dintre cele mai frumoase creații, unde natura și animalele trăiesc în echilibru, toate elementele din aceste povestiri, având, din acest punct de vedere posibilitatea de a comunica între ele.
Printre alte edituri care au publicat volumul, putem aminti de editura Tineretului, 1952, în format broșat, editura Ion Creangă, din colecția Biblioteca Școlarului, 1981, în format broșat, editura Porus, din colecția Biblioteca elevului, 1992, în format broșat, editura Scrisul Românesc, 1994, în format broșat, editura Aldo Press, 1998, în format broșat, editura Europontic, 2001, în format broșat sau editura Art, din colecția Biblioteca pentru toți – Jurnalul Național, 2011, în format cartonat, cu supracopertă.
Emil Gârleanu s-a născut la data de 5 ianuarie 1878, în Iași, fiind un important prozator, poet, jurnalist, scenarist și regizor de film român, unul dintre cei mai cunoscuți autori de povești pentru copii și un adept al curentului naturalist și sămănătorist.
Crește într-o familie de răzeși din zona Bacăului, fiind crescut în zona Copoului, aici având parte de foarte multe amintiri pe care autorul le împărtășește mai târziu. Încă de mic este o fire melancolică și visătoare, iar toată această visare și duioșie a copilului este cumva îngrijită de o mătușă, după ce părinții acestuia se despart.
Începe studiile primare în anul 1885, la o școală din zona Sărariei din Iași, iar mai târziu, în anul 1889, acesta se înscrie la liceu, pe care nu îl finalizează, orientându-se spre “Școala Fiilor de Militari”, din Iași, fiind influențat de tatăl acestuia dar și de cazărmile pe lângă care acesta locuiește.
Din anul 1900, se înscrie la Facultatea de Litere din cadrul “Universității din Iași”, aici începând să scrie, debutând în același an în revista “Arhiva”, condusă de A.D.Xenopol.
Volumul său de debut, “Bătrânii”, apare cinci ani mai târziu, fiind alcătuit din schițe publicate în mai multe reviste literare ale epocii, printre care “Sămănătorul” sau “Făt-Frumos”.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Cea dintâi durere”, 1907, “1877. Schițe din război”, 1908, “Trei vedenii”, 1910 sau “Culegătorul de rouă”, 1919.
Volumul de povești “Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu este format din peste treizeci de povestiri scurte în care autorul crează un climat bazat pe pace, pe naturalețe și pe biodiversitate, așezând în interiorul fiecărei povestiri câte un tablou în care gâzele, animalele sau plantele se înțeleg de minune și interacționează sau după caz se evită în încercarea de a se salva.
Volumul începe cu povestea “Când stăpânul nu-i acasă!” în care autorul crează un tablou din casa unui stăpân, unde un șoricel ajunge să adulmece o bucată de cașcaval savuroasă, fiind însă receptat la rândul lui de motanul familiei care îl prinde cu gheara și aproape că îl înhață, fiind fugărit la rândul lui de câinele familiei. Tot acest amalgam de evenimente este însă oprit, atunci când stăpânul ajunge acasă, iar personajele centrale dispar care unde apucă, șoricelul fiind singurul care nu are nevoie să se ascundă, fiind mic și greu de găsit.
Pe lângă această poveste care deschide volumul, autorul vorbește despre alte animale, atât domestice, care stau pe lângă casa omului, cum ar fi exemplul lui “Grivei” care este prezentat ca un cățel bătrân care și-a făcut treaba și care își dă ultima suflare cu gândul la stăpân și la casa pe care a păzit-o, ori animale sălbatice cum este cazul “Căprioarei”, care își dă viața pentru iedul ei.
Multe dintre poveștile din volumul lui Emil Gârleanu conțin povești care fac copilul să învețe relațiile dintre animalele sălbatice și cum ele se înțeleg sau se resping pentru a supraviețui, având exemplele Calului, a Gâzelor sau a puricelui care se crede voinic, crezând că el a cărat toată povara pe care de fapt un amărât de măgar a cărat-o.
Toate aceste povești au reușit să rămână în percepția copiilor, deveniți acum adulți, cei care au învățat cum trăiesc animalele în sălbăticie sau cum animalele domestice interacționează cu stăpânii, fiind elemente care deschid orizonturile în viețile celor de-o șchioapă.