Emile Durkheim - Despre sinucidere

Emile Durkheim, este unul dintre cei mai de seamă fondatori ai sociologiei, care a explorat în lucrarea sa celebră, Despre sinucidere (Le Suicide, publicată în 1897), cauzele și felurile sinuciderii având o perspectivă sociologică. Studiul său avea să fie considerat o operă de o importanță vitală pentru analiza fenomenelor socio-culturale, dar și o modalitate prin care sunt abordate aceste probleme la nivel de comunitate.

De-a lungul timpului, sinuciderea a luat nenumărate forme, iar în istorie avem nenumărate exemple în acest sens. De la oameni politici, figuri de pe micile ecrane, vedete sau staruri de cinema, până la oamenii de rând – sinuciderea a devenit o cale de salvare pentru mulți dintre categoriile de mai sus. Deși se consideră un păcat capital, iar cei acre o comit sunt adesea judecați aspru de cei dragi, de societate și de lume în general, ea poate fi privită și ca o formă de protest, dar și ca un soi de eliberare a individului care o utilizează ca măsură de ultimă instanță.

Durkheim susținea că sinuciderea nu ar trebui privită exclusiv ca un act individual, bazat pe motivație strict personală sau psihologică, ci ca un fenomen social. El avea să analizeze cum distincte forțe sociale, precum normele, valorile și relațiile din comunitate, pot influența comportamentele individului, ba chiar le pot deforma grav.

Durkheim a definit patru tipuri de sinucidere și le-a clasat în funcție de rolul individului în societate. Sinuciderea egoistă survine atunci când gradul de integrare socială este scăzut. Persoanele neintegrate în comunități, dar și persoanele fără familie sau fără conexiuni sociale puternice sunt cele mai predispuse la sinucidere. În lipsa contactului social, aceste persoane au tendința să fie izolate și să se simtă singure și inutile. Opusul sinuciderii egoiste este sinuciderea altruistă, care apare în momentul în care indivizii sunt extrem de bine integrați în grupuri și consideră că actul lor este o formă de sacrificiu pentru ceilalți. Aici putem da exemplu membrii grupărilor teroriste.

De asemenea, autorul aduce în discuție și sinuciderea fatalistă, care este mai puțin discutată și asociată cu o reglementare socială excesivă. Exemple în aceste cazuri sunt persoanele închise, care trăiesc în regimuri opresive sau în căsătorii aranjate, unde fiecare aspect al vieții este supus controlului.

În cartea sa, Durkheim avea să folosească fel și fel de date statistice despre sinucidere din numeroase state europene, analizând cu atenție ratele sinuciderii în funcție de factori precum religia, statutul economic, comunitatea și apartenența. El a constatat, printre altele, că ratele sinuciderii erau mai scăzute în rândul catolicilor decât în rândul protestanților, un fenomen pe care argumentat în funcție de nivelurile diferite de integrare socială, dar și pe regulile morale ale acestor comunități.

Cartea va fi tradusă în mai multe limbi străine, distribuită masiv peste hotare și renumită pentru ideile pe care le conține. Autorul va atinge o celebritate nesperată, iar publicul îl va aprecia nespus. Pe site-ul nostru, la un click depărtare, cartea este de găsit în mai multe ediții: Institutul European (2007), Univers (2002), Meridiane (2007).