La răscruce de vânturi este unicul roman al lui Emily Bronte, scris între octombrie 1845 și iunie 1846 și publicat în primă ediție în anul 1847 cu titlul original Wuthering Heights. La publicarea acestuia, Emily Bronte a folosit pseudonimul Ellis Bell din cauza condițiilor sociale din acea vreme.
La primă citire lucrarea poate părea puțin ciudată chiar necioplită. Landa pustie, din Nordul Angliei, n-are niciun farmec, iar limba, moravurile, ba chiar locuințele și obiceiurile locuitorilor, risipiți prin aceste ținuturi, trebuie să fie într-o mare măsură de neînțeles. Este o operă rustică de la început până la sfârșit, sălbatică, furtunoasă, noduroasă.
Lucrurile se schimbă însă atunci când sunt analizate sufletele omenești. Ne sunt prezentați oamenii simpli de la țară, obiceiurile, limbajul, poveștile. În același timp deasupra operei planează un sentiment deprimant, contibuție al unor personaje nemiloase și neînduplecate, al unor suflete decăzute și pierdute.
Povestea de dragoste dintre Catherine și Heathcliff primează, în pofida tuturor piedicilor apărute pe parcursul romanului. Heatcliff nu arată decât un singur sentiment omenesc și acela este dragostea lui față de Catherine. Un simțământ atât de sălbatic și neomenesc care ar arde în firea unui geniu rău.
La rascruce de vânturi a fost cioplit într-un atelier straniu, cu unelte rudimentare și din material modest. Sculptorul a găsit un bloc de granit, în landa pustie. Privindu-l, a văzut cum din stâncă se putea ciopli un cap sălbatic, întunecat, sinistruș un chip cu un singur element măreț și anume forța.
Structura narativă complexă, emoțiile violente, descrierile evocatoare ale ținuturilor mlăștinoase singuratice și măreția poetică a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodoperă a literaturii engleze.