Epopeea lui Ghilgames

Cartea "Epopeea lui Ghilgameș" este una dintre primele capodopore ale literaturii universale. Aceasta reflectă epoca de tranziție de la orânduirea comunei primitive la cea sclavagistă, epocă ce s-a desfășurat pe tot parcursul mileniilor IV și III î.e.n în Egipt și Mesopotamia. "Epopeea lui Ghilgameș" oglindește cu fidelitate respectiva perioadă, deși nu într-un mod limpede, având în vedere caracterul ei general-fantastic. Ghilgameș este un rege care a trăit efectiv, cetatea Urukului în care se desfășoară acțiunea existând de asemenea, zidurile ei fiind dezgropate de sub cele ale orașului Warka de astăzi. Alături de rege, apare și figura interesantă a lui Enkidu, care este o ființă supraomenească, creată de zei. Plămadit din lut, el capătă viață din suflarea zeiței Aruru. Crescând împreună cu fiarele sălbatice, el are forța și instinctele unui animal - având capul încornorat, piept și mâini de om, iar trupul său fiind cel al unui taur - fiind în același  timp plin de trufie și bântuit de spaime. Caracteristica personajului o reprezintă procesul de umanizare a lui. Trecerea sa de la starea de animalitate la cea de umanitate se realizează cu ajutorul intervenției unei femei. Ea este cea care îi ascute inteligența și puterea percepției și, deși acum fiarele fug de el, Enkidu învață foarte repede cum să mănânce, să bea, să se spele și să se îmbrace, dovedind că adaptabilitatea la civilizație este un fenomen normal și rapid. Un alt personaj al epopeii este uriașul Humbaba, înfricoșătorul paznic al Pădurii Cedrilor. Acesta este personificarea duhului pădurii, ilustrând astfel unul dintre aspectele religiei animiste a sumerienilor. Humbaba este, într-un fel, un stamos al zmeului din basmele noastre, al căpcăunului care trebuie nimicit de puterea eroului. Însă, pe lângă asprele figuri bărbătești ale epopeii se ivesc și două chipuri feminine, care vin să îmblânzească atmosfera de furtună și zăngănit de arme. Prima dintre ele, hangița Siduri, locuiește pe-ndepărtatul mal al mării, ocupându-se cu vânzarea de vinuri, pentru care Siria era renumită în antichitate - vinuri pritocite în teasc de aur. E bogată, are propria ei casă, nefiind o simplă crâșmăriță. Înțelegând că se petrece ceva în sufletul lui Ghilgameș, și știind multe despre cele pământești, dar și despre cele veșnice, aceasta îl sfătuiește pe rege să se bucure de viață cât trăiește. O altă prezență feminină este curtezana, care este un personaj episodic al epopeii, fiind întruchiparea eternului feminin, al cărei farmec umanizează pornirile sălbatice ale bărbatului. Zeii sumerieni nu se mulțumesc doar cu a se amesteca în treburile muritorilor, o parte dintre ei locuiește chiar printre aceștia pe pământ, în templele ce le sunt închinate.

Năpăstuiți de asuprirea despotică a lui Ghilgameș, locuitorii Urukului, împreună cu zeii, ajung la concluzia că singurul leac care l-ar putea îmblânzi pe rege este prietenia, deoarece doar ea poate îndulci relațiile dintre oameni. Însă, făptura care primește această sarcină, aceea de a-l îmblânzi pe Ghilgameș, este la început doar o ființă sălbatică. Singurul lucru care-l va putea ajuta să înțeleagă viața, devenind asemenea celor care s-au lepădată de haina sălbăticiei, este dragostea. Femeia, chintesența frumosului, a blândeții și a sociabilității, va fi aceea care-l va transforma pe Enkidu dintr-un animal cu chip de om, într-un tovarăș de lupte și îmblânzitor al celui mai caracteristic exponent al umanității acelor vremuri. Încăierarea dintre cei doi îi va ajuta să se cunoască mai bine, ajungând în final să își prețuiască reciproc forță și îndemânarea.

Cartea "Epopeea lui Ghilgameș" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în șapte ediții, și anume: Mondero (1998), Editura pentru Literatură Universală (1966), Tineretului (1968), MondoRo (2014), Institutul European (1999), Tineretului (1978) și Curtea Veche (2017).