Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei

Considerat de întreaga lume drept unul din cei mai extraordinari umaniști din secolele XV și XVI, Erasmus din Rotterdam s-a născut pe 28 octombrie 1466, 1467 sau 1469 (data nașterii rămânând incertă și acum) în Rotterdam, Olanda. Teologul olandez este considerat și astăzi ca fiind precursorul reformei religioase, criticând în timpul vieții Biserica catolică.

În anul 1492 devine preot și intră ca și secretar pentru episcopul din Cambrai, dar este trimis la Paris să studieze teologia și filozofia scolastică. În anii când călătorește prin Europa, cunoaște importante personalități ale vremii, printre care Thomas Morus și editorul Aldo Manuzio.

În Italia avea să primească diploma de doctor în teologie, un titlu destul de important pentru acele vremuri. În anul 1536 se stinge din viață din cauze naturale la Basel, în Elveția.

Operele sale sunt dedicate în mare măsură problemelor religioase. În anul 1500 se face remarcat cu scrierea “Collectanea adagiorum“, care cuprindea o serie de proverbe și zicale din Biblie. Prin lucrările sale, Erasmus ne transferă către izvoarele originare ale creștinismului, astfel devenind inițiator al reformei protestante.

Pe parcursul vieții a atacat frenetic deciziile autorităților ecleziastice și superstițiile, fiind învinuit de protestantism de către Vatican. Una din cele mai valoroase opere ale sale o reprezintă traducerea în latină a versiunii din greacă a Noului Testament, care avea să-l ajute pe Martin Luther în transcrierea Bibliei în limba germană.

Opera “Elogiul nebuniei“ a fost scrisă în anul 1509, dedicată fiind lui Thomas Morus. Cunoscută sub denumirile “Encomium moriae“ sau “Laus Stultitiae“, scrierea este o satiră adresată teologiei scolastice, purtării necuviincioase a clerului și administrației catolice. Opera exprimă în același timp și pasiunea nebunească a creștinului adevărat, care în orice moment își dedică viața credinței.

Lucrarea uimește și după 500 de ani de la scriere, datorită măiestriei cu care Erasmus a folosit umorul pentru a scoate la suprafață problemele vremurilor sale. Cititorul pasionat de filozofie va remarca cu siguranță stilul rafinat în care autorul introduce în mod subtil idei fundamentale ale marilor gânditori precum Socrate, Platon sau Seneca.

Erasmus pricepe credința creștină ca pe o acceptare a lui Dumnezeu care a devenit om, deși acest lucru apare împotriva oricărei rațiuni. Se aduc spre critică diverse categorii precum călugării sau diferite practici, de exemplu vânzarea de indulgențe. Este scoasă în evidență într-un mod sarcastic prostia omenească a secolului XVI, care parcă nu se deosebește prea mult de cea actuală. Sunt criticate societatea umană, războiul, slăbiciunea, lipsa de rațiune și alte impedimente ce stau în calea înțelegerii lucrurilor. Soarta apare ca favorizându-i pe cei proști, iar înțelepciunea ca făcându-i pe oameni timizi.

Nebunii devin cei care sunt înconjurați de bogăție, care conduc imperii și cei care se bucură de o viață extrem de fericită.

Opera este considerată de critică drept una din cele mai bune lucrări ale autorului, construită extrem de sinceră în ceea ce privește societatea umană. Finalul este unul serios, dur, dar extrem de real, în care se concluzionează că proștii sunt într-un număr nesfârșit.

În anticariatul nostru, opera poate fi regăsită în mai multe ediții, dintre care amintim: Prietenii Cărții (1996), GM Amza (1942), Antet (2002), Științifică (1959).