Erich Maria Remarque - Cuibul visurilor

Erich Maria Remarque, geniul romanelor de război, s-a născut pe 22 iunie 1898 în Germania și a decedat pe 25 septembrie 1970 în Elveția. Romanele sale s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare și au fost traduse în peste 40 de limbi.

Viața autorului nu a fost una ușoară din cauza stării de sănătate șubrede dar asta nu l-a oprit din a-și continua visul de a fi scriitor. A învățat la Seminarul Pedagogic Catolic până în 1915 când războiul a luat cu asalt țara sa. În 1916 a fost recrutat în armată și a luptat în Regimentul de Infanterie 78 pe frontul de Vest. Această experiență s-a terminat când a fost rănit grav de o grenadă, însă tot ea l-a inspirat să scrie romanul ”Nimic nou pe frontul de Vest”, cea mai cunoscută operă din palmaresul său. Timp de un an a predat în școlile catolice iar în 1920 s-a dedicat numai scrisului, publicând primul său roman ”Cubiul visurilor”. Devine celebru pentru stilul său direct de a descrie ororile Primului Război Mondial, dar cum nimic nu este roz până la capăt, are să se întâmple o tragedie în cariera sa. În 1933 cărțile îi sunt arse într-o piață publică pe motiv că aduc prejudicii Germaniei și încalcă legile statului. Cu toate acestea, autorul este nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace și la cel pentru Literatură în 1930.

Cuibul visurilor (Die Trambude original) este primul roman publicat de autor în 1920 în Germania. În România au apărut de-a lungul timpului edițiile de la Casa Scoalelor în 1930, editura Vivaldi în 2002 și editura Adevărul Holding în 2010 (colecția Adevărul 100 de opere esențiale).

Opera a fost începută pe când autorul avea doar 16 ani dar a fost publicată abia după ce a ieșit din armată. Ideea principală a romanului este recăpătarea iubirii și a spiritului. Personajul principal este Fritz, un om special care devine zeu și îi ajută pe ceilalți în camera visurilor. Datorită lui, aici toată lumea își regăsește sinele pierdut odată și ajung să fie fericiți cu ei înșiși. Chiar și atunci când Fritz nu este în cameră, sufletul său preia toate îndatoririle și le dă sfaturi neprihăniților. Ideea că Fritz era un guru al fericirii este una greșită, pentru că el toată viața a avut doar de pierdut și a devenit atât de trist încât nimeni nu îi mai putea aduce zâmbetul pe buze. A reușit să se vindece, iar singurul său obiectiv a rămas ca la rândul său să îi ajute pe ceilalți să își depășească condiția.

Romanul este o mică autobiografie a autorului, scenariul petrecându-se între 1882 și 1918. Remarque, fiind un mare adept al principiilor lui Nietzsche, ne introduce într-o lume filosofică și puțin greu de înțeles, însă suferința sa și durerea emanată în cuvinte poate fi digerată de oricine. Avem aici fragmente din razboi, povești ce rup chiar și o inimă de gheață în bucăți și o adolescență deplasată. Romanul a început ca un jurnal, însă Remarque a reușit să îi dea o formă finală, fapt ce l-a și ajutat, la vremea respectivă, să aibe un trai decent.