Cartea va fi publicată pentru întâia oară de revista Esquire, în 1936 și se va transforma într-un roman de referință al literaturii universale. Hemingway lasă să fiarbă cititorul și îi prezintă o poveste alambicată, dar incredibilă. Structurată sub forma unor scurte povestiri, acțiunea se concentrează în jurul mai multor personaje și este narată la persona a treia.
Cei care l-au studiat pe Hemingway vor ști la ce să se aștepte, căci similitudinea cu romane anterioare există și este una puternică. Romanul este unul în mare parte autobiografic și inspirat din viața scriitorului, ba chiar sunt aduse în prim plan pasiunile acestuia. La o analiză mai atentă, printre rânduri, observăm că Hemingway face un tur al vieții sale și aduce în fața publicului trăirile cele mai de preț.
Romanul este sensibil, pe alocuri tragic și cu o puternică tentă moralizatoare. Legătura dintre om și natură este, din nou, foarte importantă.
Metafora din titlu sugerează luptele trecute ale autorului și drumul său către succes. Pe de altă parte, intriga este concentrată strict în jurul unui singur om, a cărui existență devine din ce în ce mai palpitantă. Pe alocuri, Hemingway are câteva pasaje melancolice și stagnează asupra ideii de singurătate absolută, pe care o urăște.
Apoi, scriitorul conturează imaginea unei lumi perfecte și se identifică cu eroii săi. Fiecare poveste este diferită, dar cumva strâns legată de precedenta și anticipând-o pe următoarea. La Hemingway natura joacă un rol esențial, iar iubirea aproapelui este un alt factor asupra căruia insistă.
Întreg manuscrisul, sărăcăcios ca număr de pagini, este dedicat omului și gravitează în jurul acestuia. Hemingway face câteva referiri la religie și la importanța acesteia în viețile pământenilor, însă nu dorește să își influențeze în vreun fel cititorul. Limbajul este simplu, dar plin de metafore, iar acțiunea poate fi lentă și anevoioasă.
Peisajele se schimbă treptat, la fel și oamenii, care poartă în spate povești de tot soiul. Căci, un aspect important în operele lui Hemingway este prezentarea personajelor. Scriitorul nu dorește să intervină, astfel încât fiecare erou se va prezenta singur. Prin urmare, Hemingway nu dorește să preia tiparul autorului omniprezent și omniscient, ba din contră.
Eroii săi sunt supuși unor procese de gânduri ciudate și complicate deopotrivă, iar intervenția autorului va fi minimă de fiecare dată. Într-un interviu acordat unui celebru post de televiziune, Hemingway se arată mulțumit de creația sa. Fiindcă își descrie propria viață, scriitorul s-a eliberat cumva de teama judecății sau de apariția unor viitoare controverse.
Opera sa va fi măreață de la început până la ultimele pagini, iar forță pe care o va exercita asupra altor autori va fi impresionantă. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale romanului „Zăpezile de pe Kilimanjaro”, dintre care amintim: Polirom (2007), Univers (1994).