Ernesto Sabato - Inainte de tacere

Romanul "Înainte de tăcere" a fost publicat în 1998 în limba spaniolă cu titlul original de "Antes del fin". În limba română apare la editura Rao cu edițiile din 2000 și 2002.

Avem parte de o biografie pe care unii critici o consideră doar o poveste însă dacă citim atent putem afla detalii importante din viața autorului. Începem cu copilăria care se întâmplă într-o familie numeroasă. S-a născut pe 24 iunie 1911 la Rojas și a fost al zecelea din unsprezece copii. Când a ajuns la colegiu l-a cunoscut pe profesorul Pedro Henriquez Urena care avea să fie un exemplu pentru el în anii ce au urmat. Uluitor, a urmat facultatea de matematică și fizică și a făcut parte din diverse ligi ce susțineau comunismul. Totuși, peste un an începe să se îndoiască de regimul lui Stalin și a fost atât de vocal încât a fost trimis la Școala Internațională Lenin descrisă că un spital de psihiatrie. A evadat la Paris unde a scris "La fluente muda" în 1935, roman ce va rămâne nepublicat nici măcar post mortem.

În 1938 își obține doctoratul în fizică la Universitatea de La Plata și i se va naște primul fiu. A fost un an prosper pentru el pentru că tot atunci a făcut cunoștință cu mișcarea suprarealistă franceză și a studiat unii dintre cei mai distinși autori. Cariera sa în acest domeniu începe în 1941 când publică un articol  numit "Invenția Morel" în revista Teseo. În 1945 deja a publicat o serie de eseuri filosofice unite în cartea "Unul este Universul" ce va fi extrem de apreciată. După ce va fi respins în nenumărate rânduri de editurile din Buenos Aires, a reușit să publice în orașul Sur primul roman ce va ajunge celebru și peste hotare "Tunelul".

Sabato moare pe 30 aprilie 2011, nu cu mult înainte să împlinească 100 de ani și lasă în urma o comoară.

Întorcându-ne la romanul nostru, pe lângă biografia sa, avem parte și de critici asupra schimbărilor din lume sau educației. Acestea par a fi niste eseuri scoase din context și lipite aici pentru a mai drena din amintiri. Un capitol foarte interesant pentru cultura românească este cel în care autorul se întâlnește cu Emil Cioran la Paris. Poate ne-am fi dorit ca el însuși să se pună într-o lumină mai bună dar a preferat să rămână în umbră sumbru și lipsit de valori.