Membru corespondent al Academiei Române, jurnalist, publicist și romancier român, Eugen Barbu se naște la București, în 1924. Un autor foarte controversat din pricina relațiilor cu regimul comunist, dar și a acuzațiilor de plagiat.
Fiu de scriitor, Barbu urmează cursurile Facultății de Litere și cochetează cu scrisul. Lucrează ca jurnalist pentru presa de stânga, făcând parte din așa-numita comisie de cenzură. Mai târziu, este numit director al gazetei „Luceafărul”, dar este rapid înlocuit. Ajunge deputat prin intermediul unor cunoștințe, după care revine în slujba culturii și lucrează pentru o altă gazetă importantă, „Săptămâna”. Se implică activ în viața politică și alături de Vadim Tudor, pune bazele partidului România Mare.
Debutează în literatură cu un volum de nuvele, „Munca de jos", după care se îndreaptă spre romane. Blamează intelectualii vremurilor și lașii care au fugit din România comunistă, atacă deschis lucrările de referință ale vremii și își exprimă fățiș opiniile. Scrierile sale sunt realiste, însă ușor îndreptate spre stânga comunistă. Implicat în scandaluri despre plagiat și alte conflicte din pricina afilierii către comuniști, opera sa are de suferit. Deși nu este supusă cenzurii, opera lui Eugen Barbu nu mai beneficiază de aceeași apreciere.
Cu toate acestea, autorul este considerat un răsfățat al regimului comunist, unul dintre puținii intelectuali pe care Securitatea nu i-a vizat.
O bună bucată de vreme, Barbu ține un jurnal al vieții sale, care va fi publicat la câțiva ani de la moartea sa. Căsătorit cu actrița Marga Barbu, celebra parteneră de scenă a lui Florin Piersic, avea să scrie câteva poezii pentru aceasta.
Romanul „Groapa" este, probabil, cea mai apreciată operă a scriitorului, apărută în 1957. Barbu recreează atmosfera apăsătoare din mahalaua în care a trăit. Viața tristă din cartierele sărace ale Bucureștiului, aceeași oameni sărmani, străzile prăfuite și gunoiul, sunt doar câteva elemente pe care le regăsim în manuscrisul rescris de atâtea ori. Căci Barbu avea să lucreze la capodopera sa timp de 10 ani și a refăcut-o de nu mai puțin de 13 ori.
Personajele sunt autentice, oameni amărâți care trudesc pentru pâinea de toate zilele. Zidari, gunoieri, spălătorese și câțiva copii desculți, se perindă hai-hui prin cadrul bine stabilit de scriitor. Bâlciul de altădată este evocat într-o manieră hazlie, iar micile petreceri care se organizează la crâșmele din sat reprezintă un motiv de sărbătoare pentru săteni. Titlul operei este și el sugestiv, căci cartierul de la marginea orașului este întunecos și rece, dar populat de oameni simpli și cinstiți.
Barbu relatează fățiș situația nefericită în care se regăsește populația din pricina opresiunii regimului, însă fără să lase la iveală vreo urmă de empatie. Romanul nu este ușor de digerat, însă este de-a dreptul fascinant, iar cititorului îi va fi simplu să se afunde în groapa Bucureștiului de odinioară.
În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale romanului, după cum urmează: Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1957), Eminescu (1983), Editura pentru Literatură (1966).