Membru corespondent al Academiei Române, Eugen Barbu reprezintă un nume important în istoria literaturii universale. Țara noastră primește de la Barbu o moștenire culturală remarcabilă, dar influența sa este atât de puternică încât va depăși granițele. Cu studii în literatură și drept, Barbu se remarcă ca un reprezentant al literaturii de stânga. Astfel, scriitorul face parte din aparatul comunist de cenzură, iar relațiile cu regimul politic din România îl vor proteja cumva.
Din adolescență Barbu iubește sa scrie, despre orice și oricine. Câțiva ani mai târziu, după finalizarea primului ciclu de studii, reușește să își publice primele gânduri. La început, autorul nu va fi luat în seamă, iar talentul său va fi pus la îndoială. Afilierea la stânga comunistă îi va aduce o reală creștere a audienței, iar operele sale ajung rapid pe piața de carte românească. Gurile rele îl vor acuza de plagiat, iar activitatea sa literară va fi adesea pusă sub semnul îndoielii.
Pe Barbu însă nimic nu pare să îl învingă, a cărui influență se simte încă de la început. Adesea, scriitorul iese și condamnă intelectualii, care au ales să părăsească această patrie comunistă.
Debutează în revista „Viața Românească” cu o serie de nuvele. Apoi se va reorienta către romane și proză scurtă. Dă dovadă de o forță de evocare incredibilă, iar poveștile sale sunt de-a dreptul surprinzătoare.
În 1969 apare romanul „Princepele", care va reprezenta unul dintre cele mai importante manuscrise semnate Eugen Barbu. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale acestuia, dintre care amintim: Minerva (1977), Dacia (1971), Tineretului (1969).
Bazat în mare parte pe imaginația scriitorului, romanul este o magistrală operă de ficțiune. Împărțit în doua părți, cuprinde metafore și sintagme pline de subînțeles.
Eugen Barbu creează astfel un portret inegalabil al societății vremurilor sale. Dezumanizarea treptată a oamenilor și mizeria permanentă cu care aceștia se confruntă, voit sau nu, sunt temele principale pe care autorul abordează. Sfidând istoria, politica și realitatea, Barbu își ascunde personajele într-un univers paralel. Întreaga scriere se învârte în jurul ideii de putere, prezentând fapte și idei care ar ajuta la conservarea acesteia într-un stat, dar mai ales în mâinile unui singur om.
Încă din incipit, Barbu lămurește concepțiile sale referitoare la idea de putere dobândită prin vicleșug si, surprinzător sau nu, scriitorul nu condamnă astfel de acte. La o analiză mai atentă, cunoaștem mai bine personajele și aflăm poveștile lor intrigante. Succesiunea de evenimente și episoade nu se prezintă neapărat într-o continuitate, ci doar se păstrează ideea de bază a cărții. Așadar, ne învârtim în jurul conceptului de putere și analizăm toate funcțiile și implicațiile acestuia.
Cartea are menirea de a ne introduce cumva, mai blând, în lumea politică a secolului trecut. Deși personajele sunt pur ficționale, observăm că tiparele acestora por fi regăsite în viața cotidiană la fiecare.