Eugen Barbu - Soseaua Nordului

Eugen Barbu s-a născut pe 20 februarie 1924 la București, în familia unui tâmplar pe nume Nicolae. Crescut în mahalaua Griviței a trecut prin multe experiențe însă nu a uitat să mai și învețe. În alte biografii se spune că a fost fiul lui Nicolae Crevedia, mare jurnalist și scriitor, așa că voi credeți ce vreți, important este ceea ce a făcut. Încă de pe băncile liceului a început să scrie poezii, apoi a fost admis la facultatea de drept pe care a lăsat-o baltă destul de repede. Același lucru s-a întâmplat și cu Școala de jandarmi ai cu facultatea de Litere, pe care totuși a urmat-o doi ani. A lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga și frecventa adesea Cenaclul Sburătorul, urmând ca în 1955 să publice nuvela "Munca de jos". În următorul an publică romanul "Balonul e rotund" și devine unul dintre puținii scriitori care au fost încurajați de Partidul Comunist. Scrierile sale erau naționaliste, lăudau Rusia și Programul Sputnik și pentru asta a primit un post la Cenzură unde a început să își facă de cap și să îi taxeze pe rivalii săi. Din cauza acestor scandaluri, a fost demis din funcțiile pe care le frecventa în grupurile de intelectuali. În 1960 a fost trimis drept spion în Statele Unite pentru a-l convinge pe Mircea Eliade să se întoarcă și să publice în România. A ocupat funcții înalte în Marea Adunare Națională până ce acuzațiile de plagiat au început să apară și a fost demis și de aici. Totul a pornit când publicația România Literară a observat un pasaj în romanul Incognito identic cu unul ce îi aparține scriitorului rus Konstantin Paustovsky. În anii '80 a intrat sub vizorul Securității din cauză că începuse să contrazică politica țării dar și a drepturilor românilor din Statele Unite. Multe dintre atacuri au fost asupra Monicăi Lovinescu ce ținea discursuri anticomuniste la Radio Europa Liberă. După revoluția din 1989 a început să se implice și în scena politică și împreună cu Corneliu Vadim Tudor a înființat partidul România Mare ce a supraviețuit din 1992 până în 1996.

Printre cele mai de seamă scrieri se numără Săptămâna nebunilor, Groapa și Șoseaua Nordului. Cea din urmă a apărut pentru prima dată în 1959 la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, ediție ce a fost urmată de Editura pentru Literatură în 1967, Cartea Românească în 1971 și editura Militară în 1989.

Povestea ne duce la începutul anilor '40 când Mareș doar ce a fost eliberat din închisoare. Nu știa unde să meargă, bani avea prea puțini, așa că a început să admire peisajul. Descrierea locurilor din București este foarte detaliată, ajută chiar și în ziua de astăzi pe oricine ar merge acolo pentru că, din păcate, nu s-au schimbat prea multe. Cartierele erau liniștite până ce un accident să aibă loc și inspectorul Mistrache să intre în scenă. Paginile nu sunt doar pline de descrierile personajelor ce sunt puternic dezvoltate, ci și de viziunea comuniștilor asupra României. Este atât de ușor de citit, mai ales că imaginile vizuale sunt la tot pasule și vă puteți teleporta în orașul în care probabil trăiți, doar că acum aproape 100 de ani.