Eugen Barbu, cunoscut și sub numele său real Eugeniu Băncilă, s-a născut la 20 februarie 1924, în satul Bârlad, județul Vaslui, România. A devenit un scriitor important în literatura română, iar pseudonimul "Eugen Barbu" l-a adoptat în timpul activității sale ca jurnalist și scriitor. Deși a urmat cursurile Facultății de Filosofie din București, nu a absolvit.
Debutul său literar a avut loc în anii '50, iar stilul său predominant realist socialist l-a consacrat ca unul dintre principalii reprezentanți ai acestui curent în literatura română. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără "Groapa" (1957), "Principele" (1969), "Ciulinii Bărăganului" (1960), "Întunecare" (1972) și "Unsprezece" (1980).
Eugen Barbu a primit numeroase premii și distincții literare pentru opera sa, inclusiv Premiul Național pentru Proză în 1974 și Premiul de Stat pentru Literatură în 1975. A murit la vârsta de 63 de ani, la 21 august 1993, în București, România. Contribuția sa la literatura română rămâne semnificativă, iar operele sale sunt studiate și apreciate pentru portretizarea vieții și societății românești.
"Unsprezece" este un roman scris de Eugen Barbu care explorează viața în mahalaua bucureșteană la începutul secolului XX. Acțiunea se concentrează în special pe Mărgărit, un băiat de unsprezece ani care își petrece copilăria într-un mediu dur și ostil. Cartea oferă o imagine crudă a sărăciei, corupției, violenței și cruzimii din mahala, dar și a solidarității și rezistenței umane în fața acestor adversități.
Romanul surprinde detaliat viața cotidiană din mahala, relațiile interpersonale și lupta pentru supraviețuire. Mărgărit încearcă să-și găsească un loc în lume și să-și croiască propriul drum în ciuda condițiilor grele de viață și a influențelor negative din jurul său.
Pe măsură ce povestea se desfășoară, cititorul este martorul unor evenimente dramatice și tensionate, iar romanul explorează adâncurile psihologice ale personajelor și complexitatea relațiilor umane.
"Unsprezece" este o cronică tulburătoare a vieții în mahalalele românești din perioada interbelică și este apreciat pentru portretizarea sa realistă și pentru mesajul său puternic despre condiția umană.
"Unsprezece" de Eugen Barbu a stârnit o varietate de reacții critice. Romanul este lăudat pentru portretizarea vividă a vieții în mahalalele bucureștene din perioada interbelică, evidențiind condițiile de trai aspre și aspectele mai puțin cunoscute ale societății românești de atunci. Stilul expresiv al lui Barbu adaugă realism și autenticitate povestirii, deși unele pasaje pot fi considerate crude sau vulgare. Personajele sunt complexe și bine conturate, iar relațiile dintre ele sunt prezentate cu subtilitate și profunzime, deși unele caracterizări pot părea stereotipe sau superficiale. În ciuda portretizării realiste a problemelor sociale, unele critici au remarcat că imaginea prezentată poate fi prea negativă sau pesimistă. În ansamblu, "Unsprezece" continuă să fie apreciat pentru contribuția sa la literatura română și pentru abordarea sa profundă a temelor umane și sociale.
Romanul "Unsprezece" de Eugen Barbu a fost publicat pentru prima dată în anul 1980. A fost editat de către Editura Cartea Românească.
Cartea "Unsprezece" de Eugen Barbu poate fi găsită pe site-ul nostru în mai multe ediții publicate de diferite edituri. Aceasta a fost publicată de Editura Tineretului în anii 1956 și 1960, de Editura Sport-Turism în anul 1966, de Editura Albatros în anul 1978 și din nou de Editura Tineretului în 1986.