Cel mai important critic literar și istoric român a fost Eugen Lovinescu, omul ce a realizat teoria sincronismului. Acesta s-a născut pe 31 octombrie 1881 la Fălticeni, și încă de mic a simțit că el are să urmeze meseria ce i-a venit ca o mănușă. Când colegii săi erau pasionați de poezie, Eugen despica operele franțuzești pentru a le afla noima așa că a hotărât să urmeze cursurile facultății de limbi clasice unde îi vor fi profesori Titu Maiorescu și Nicolae Iorga. Când a ajuns să cunoască toate tainele criticii, acesta a început cu o serie de publicații ce îi puneau într-o lumină proastă pe cei mai cunoscuți intelectuali ai țării. Totuși nu a fost privit cu răutate ci i s-a apreciat curajul și toți i-au spus da continue, pentru că nimeni nu a reușit să facă așa ceva. Lovinescu a scris și romane precum "Nopți florentine" sau "Viața dublă" sau dramaturgie, cea mai cunoscută operă fiind "Lulu" scrisă împreună cu Hortensia Papadat-Bengescu.
Autorul își are sfârșitul pe 16 iulie 1943 și nu durează mult până devine membru post-mortem al Academiei Române.
Lucrarea "Istoria civilizației române moderne" a fost prima operă ce se bazează pe critică și a apărut în 1924 sub forma a trei volume, ediție ce o poți găsi și pe site-ul nostru. Pe lângă aceasta, mai puteți găsi și edițiile Minerva din 1992 si 1997 sau ediția editurii Științifice din 1972.
Deși nu era un mare expert în sociologie, această carte a fost scrisă pentru a ieși din tipar și pentru a critica tot ce s-a întâmplat în trecut. În primul volum, intitulat "Forțele revoluționare" Lovinescu admite că bătăliile politice date au fost doar din cauza lui I. C. Bratianu și de Regulamentul Organic din 1866. O idee uimitoare este că autorul susține că revoluția pașoptistă nu a ajutat la modernizarea României, dar cu toate astea oamenilor din Moldova li se recunoaște un spirit intelectual duse la cote maxime. Urmează să se argumenteze trecerea țării de la un regim la altul, bineînțeles cu cearta de rigoare a politicienilor vremii.
În volumul al doilea ne întâlnim cu forțele reacționare și divizarea cetățenilor. Țăranii sau boierii sunt descriși cu grijă, la fel ca și drepturile lor, iar opinia publică este susținută, chiar dacă liberalismul doar ce își făcuse apariția. În acest volum găsim și un capitol ce ne va șoca. Eminescu este grav criticat, este făcut pamfletar și alcoolic, ba chiar un eșec al literaturii. Din cauza Rusiei, se cerea în literatură exprimarea iubirii față de țară și popor, iar poetul susținea acest lucru.
Al treilea volum aduce în scenă legea sincronismului și interdependenței. Începe cu o diferență clară între civilizație și cultură și denigrează spiritul Renașterii. Ceea ce a stat la formarea civilizației moderne a fost sincronismul rezultat din revoluția franceză. A fost un proces pașnic de formare, față de cel din Rusia sau Japonia, și a reușit să îndrepte oamenii spre direcția cea bună.