La 31 octombrie 1881, la Fălticeni, avea să se nască Eugen Lovinescu, unul din cei mai mari critici și istorici literari din literatura romană. Autor al teoriilor “Sincronismul“ și “Mutația valorilor estetice“, de o valoare flagrantă, în timpul vieții sale a fost un profesor obișnuit de latină.
Prima sa activitate literară este cea din suplimentul literar al revistei “Adevărul“, urmând să colaboreze la “Epoca“, unde scrie despre Mihail Sadoveanu. Obține la Paris titlul de doctor în litere, susținându-și doctoratul cu Emile Faguet. Era de părere că a fi critic înseamnă mai întâi a te căuta pe tine analizându-i pe alții, fiind ferm convins că un critic nu se contruiește ci se naște. La Universitatea din București îi cunoaște pe Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, însă își păstrează spiritul liber și se află într-o oarecare contradicție cu aceștia.
După anul 1921 începe să publice importante lucrări de sinteză printre care “Istoria civilizației române moderne“ și “Istoria literaturii române contemporane“. Pe lângă critică și istorie, Lovinescu a publicat și o serie de nuvele, poeme și romane, dintre care amintim : “De peste prag“, “Aripa morții“, “Comedia dragostei“. Își pune amprenta considerabil pe revista “Sburătorul“, conducând până la finalul vieții cenaclul cu același nume.
La finalul vieții se îndreaptă către studiile junimiste, lăsând în urmă literatura critică. Marele critic moare pe 16 iulie 1943 la București, lăsând în urma sa unele din cele mai valoroase opere critice din cultura noastră.
“Istoria literaturii române contemporane”, una din cele mai mari capodopere ale literaturii române, a fost publicată inițial în anul 1926 la editura Ancora. A fost scrisă în șase volume, iar în 1937 a fost sintetizată în varianta finală, sub forma unui singur volum. Lovinescu a urmărit în lucrarea sa consecințele legii sincronismului din literatura de după anul 1900. Se inserează noi puncte de vedere asupra unor autori și a portretelor critice ale acestora.
Autorul spunea că nu a dorit să scoată la iveală un spirit revoluționar, ci mai degrabă să înregistreze și să consacreze anumite fapte bine stabilite de către critica literară. Cele șase capitole ale cărții: “Sămănătorismul“, “Poporanismul“, “Estetismul“, “Simbolismul“, “Tradiționalismul“ și “Modernismul“ nu sunt altceva decât cele mai importante mișcări ideologie ale literaturii noastre. Opera țese o latură meticuloasă a literaturii române de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Se investighează profund spațiul primordial al modernismului. Se observă o oarecare distanțare și o reticență în ceea ce privește mișcările radicale din zona modernității estetice.
Cea mai importantă mișcare pe care o face Lovinescu este aceea de a introduce în lucrarea sa “Teoria mutației valorilor estetice“. Ideea centrală a teoriei este aceea cum că estetica nu face parte din științele exacte precum matematica ci este mai degrabă din zona gusturilor individuale ale persoanelor. Originalitatea operei stă în impotrivirea lui Lovinescu față de curente precum semănătorism și poporanism, față de absolutul esteticului lui Dragomirescu sau simbolismul lui Densusianu. Criticul face propria analiză a evoluției literare, fiind o fire care exprimă o oarecare îndoială.
Criticii sunt de părere că Lovinescu, prin opera sa, a contribuit decisiv în o mai bună înțelegere a anumitor concepte din literatura română.
Strălucita lucrare poate fi găsită în anticariatul nostru sub mai multe ediții : Minerva (1981), Socec (1937), Ancora (1926).