Eugen Lozovan - Dacia sacra

Considerat drept “cel mai autentic adept al lui Hașdeu”, Eugen Lozovan a fost un reprezentant remarcabil al generației intelectuale românești cu nenumărate contribuții în domeniul lingvisticii și al istoriei literare. S-a născut la 2 mai 1929 la București, provenind dintr-o familie originară din Basarabia, iar parcursul său educațional este unul exemplar. În 1947 și-a început studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a avut prilejul de a fi instruit de mari profesori precum Iorgu Iordan și Umberto Cianciolo. După terminarea studiilor în București, pleacă în Franța unde urmează studii în lingvistică și italiană la Sorbona și Strasbourg, acumulând un bagaj remarcabil de cunoștinte în dialectele meridionale, etruscologie, slavistică, onomastică, epigrafie latină și arheologie. Eugen Lozovan și-a declarat recunoștința fată de îndrumătorii săi din Europa. A avut șansa să studieze și să lucreze cu mari nume precum Sever Pop, Neagu Djuvara, Dumitru Găzdaru ori Petre Iroaie și le urmează parcursul rapid, incepandu-și activitatea ca savant, comentator și editor, iar în 1957 își începe cariera academică la Universitatea din Copenhaga. Devenind la rândul său îndrumător, a publicat numeroase studii în reviste de specialitate și a ținut conferințe în instituții de renume din întreaga lume precum Cambridge, Harvard, Buenos Aires ori Massachusets. Limba natală rămâne marea sa iubire și este apreciat pentru dedicarea sa fată de studiul limbii și culturii române, contribuind în bibliografia lingvistică, dialectologie, lexicologie, filologie clasică, publicând în cei peste 40 de ani de activitate numeroase lucrări precum “Lexicologie românească”, “Atlas lingvistic al limbii române moldovenești”, ori “Expatriere și bilingvism”.

"Dacia Sacră" a fost publicată de editura Saeculum I.O. în 1998, la un an după moartea lui Eugen Lozovan, fiind una dintre contribuțiile sale finale în studiul culturii românești. În 1999 a fost reeditată sub coordonarea lui Ionel Oprisan. Este o lucrare remarcabilă ce explorează o perioadă îndelungată și întunecată a istoriei naționale, parcursul primului mileniu de formare a poporului român, secolele IV-XIV. Lozovan studiază conexiunea populației dacilor romanizați cu diverse popoare și imperii din acea perioadă și pune accentul pe influențele culturale și politice, pe relațiile cu Bizantul ce au conturat dezvoltarea culturii, dar și principiile și credințele dacilor romanizați și modul în care au fost influențate de-a lungul vremii.

Lucrarea a fost extrem de apreciată atât de comunitatea academică cât și de critici pentru abordarea detaliată și pentru metodele folosite de a aduce la lumină nenumărate aspect ale istoriei Daciei. Este considerate, așadar, o bază valoroasă în cunoașterea istoriei și culturii românești.