Eugen Simion - Fictiunea jurnalului intim

Eugen Simion s-a născut pe 25 mai 1933 în localitatea prahoveană Chiojdeanca, într-o familie de țărani ce totuși i-au indus lecția de a deveni un intelectual. A studiat la Ploiești, unde a fost colec cu Nichita Stănescu, apoi a plecat la București pentru a studia filologia. În 1969 scrie și lucrarea de doctorat în acest domeniu, cu titlul "Eugen Lovinescu, scepticul mântuit". Timp de cinci ani va fi cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, apoi va fi redactor al revistei Gazeta literară. În 1970 va primi invitația de a preda la Universitatea din Sorbona și timp de trei ani va fi profesor de limba română acolo. De abia 20 de ani mai târziu va primi acest post și în țară în cadrul Universității București, iar în 2006 va fi numit director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu".

Activitatea literară începe încă din 1958 când a început să publice în diverse publicații ale vremii critică literară și diverse eseuri. În 1968 publică prima sa carte, Proza lui Eminescu, carte ce se studiază și în momentul de față la orele de limba română. Eminescu nu este singurul scriitor ce a fost luat în vizor pentru că în 1974 și 1977 publică două volume numite "Scriitori români de azi" în care descrie stilul și viața celor contemporani. În același an publică și un jurnal parizian ce ne introduce în viața sa din vremea activității de la Sorbona. În 1985 publică și "Jurnal german" în care prezintă cei câțiva ani petrecuți acolo după ce a primit bursa de studiu. Până în 2001 livrează publicului încă douăsprezece cărți de critică, urmând să publice apoi "Ficțiunea jurnalului intim" la editura Iri dar și Univers Enciclopedic. De data aceasta autorul renunță pentru o clipă la critică și ne spune că cea mai buna variantă de scris atunci când nu ai inspirație este un jurnal. Interesul pentru ele nu e mare fiindcă nimeni nu le-a scris până acum așa cum ar fi trebuit, de aceea e nevoie și de puțină ficțiune. Nu ne referim la sensul propriu al cuvântului, ci la modul de exprimare care conține toate modulele stilului epic. Principalele jurnale apărute în România postbelică sunt ale lui Mihai Sebastian și Nicolae Steinhardt, iar după căderea regimului comunist nimeni nu a mai făcut-o. În Europa au apărut atâtea, la noi de ce nu se poate? Instrucțiuni pentru scrierea jurnalului sunt în volumul doi al seriei, iar în cel de al treilea volum face comparații între jurnalele citite până acum. Este o lectură grea întradevăr pentru cei ce nu cunosc arta criticii, însă cu puțin efort veți înțelege ce vrea să zică de fapt autorul.