Eugene Ionesco - Antidoturi

Operele sale scrise pe vremea regimului comunist nu au reușit să fie apreciate la adevărata lor valoare, însă Franța i-a oferit sprijinul și sutele de mii de cititori ce l-au făcut recunoscut. Vorbim despre Eugen Ionesco ce s-a născut pe 26 noiembrie 1909 la Slatina într-o familie de intelectuali. Mama sa era de origine franceză așa că la vârsta de 4 ani familia s-au mutat în Franța, unde autorul a locuit până în 1924. După ce părinții au divorțat, tatăl a primit custodia lui Eugen și a surorii sale și s-au întors în România unde viață nu a fost atât de roz pentru copii. Au avut loc abuzuri fizice și psihice ce și-au pus amprenta pe opera sa. Va urma Facultatea de Litere și va urma meseria de profesor de franceză pentru câțiva ani, mai exact până când va primi în 1938 bursa de studiu în Franța. Aici își va susține teza de doctorat cu lucrarea „Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care o va considera toată viața un eșec.

Cariera literară începe încă de pe vremea liceului când publica articole în revista Bilete de Papagal. Volumul de debut va fi unul de poezii numit "Elevii pentru ființe mici" iar cel mai controversat volum va fi "Nu!" în care Ionesco va critica cele mai mai figuri ale literaturii române spunând că nu creat opere valabile.

Prima piesă de teatru, și cea mai apreciată, va fi "Cântăreața cheală" ce a avut premiera în 1950 la Theatre de Huchette în regia lui Nicholas Bataille. Nu ar fi reușit însă fără ajutorul Monicăi Lovinescu care studia arta teatrală la București și a observat că în țară este sub apreciată. Pe o perioadă de câțiva ani autorul a reușit să umple sălile de teatru franceze, cele din țara natală rămânând goale și în căutare de piese noi. De abia când un grup de admiratori s-au impus, teatrul din București a preluat textele franțuzești. În 1970 va primi titlul de Membru al Academiei Franceze, fiind primul scriitor român cu o asemenea distincție.

Culegerea de eseuri "Antidoturi" a fost publicată în 1977 în limba franceză și conține lucrările filosofice scrise între anii 1960 și 1974. Edițiile publicate în limba română sunt oferite de editura Humanitas în anii 1996, 2002 și  2017.

Încercările sale sociologice și uneori filosofice s-au adunat în această carte sub forma unor eseuri scurte de maxim câteva pagini care descriu viața, timpul și un pic din istoria secolului trecut. Plecarea sa la Paris l-a făcut să înțeleagă că nu există loc perfect și nici o societate perfectă. Peste tot va fi o mică piesă care nu funcționează, pe care oamenii o detestă, dar nu o pot repara. Viața sa în România nu a fost tocmai roz iar aceste clipe grele sunt descrise detaliat în povești precum "Mirajul revoluției", "Toți în aceași oală" sau "Vânătoarea de oameni". Avem parte și de fragmente din biografia sa și o înșiruire de emoții resimțite în viața de autor. Acestea sunt prezentate în "Teatrul spaimelor mele" sau "Fărâme de vise, fărâme de idei".