Eugene Ionesco - Cautarea intermitenta

Considerat un geniu al teatrului absurd cu piese precum "Cântăreața cheală " sau "Regele moare", Eugen Ionesco a fost un scriitor de origina română ce a reușit să ajungă membru al Academiei Franceze. Acesta s-ar născut la Slatina pe  26 noiembrie 1909 și a urmat facultatea de Litere urmând să devină profesor de limba franceză. În 1938 se va întoarce în Franța, după ce în copilărie a stat alături de mama sa acolo, ca bursier.

Prima legătură cu literatura va avea loc pe vremea liceului când va publica diverse schițe în revista Bilete de Papagal. Mai târziu va publica și primul volum de poezii "Elegii pentru ființe mici" pentru care nu va fi atât de cunoscut pe cât se aștepta. Când va ajunge să publice operă în limba franceză, va fi apreciat și cunoscut că fiind unul dintre cei mai originali autori ai absurdului, neantului și extraordinarului. Nici până acum nu a fost găsit un precursor al curentului literar așa că trebuie să încercați măcar o carte pentru a observa genialitatea lui Ionesco.

Lucrarea "Căutarea intermitentă" a fost publicată original în limba franceză cu titlul "La quete intemitentte" în 1987. În limba română apare prima ediție în 1994 la editura Humanitas, fiind urmată de ediția din 2002.

Avem parte de o biografie subtilă a autorului ce incepe cu un eveniment în familie. Am fi tentați să credem că doar despre asta este vorba dar adevărul este că se studiază cu atenție societatea și calitatea vieții. Totuși, laitmotivul este lupta sufletească ce se naște în momentul în care divinitatea căutată atâta timp se ascunde în ceață. Ce ar putea cauza o stare de angoasă unui scriitor atât de popular și apreciat? Piesele sale se jucau pe cele mai bune scene cu cei mai cunoscuți actori dar asta nu era de ajuns. Voia să ajungă mai sus decât Samuel Beckett, marele geniu al teatrului absurd, dar îl putea ierta că este cu un loc mai sus față de el. De asemenea, grija pentru familia sa era în exces. Adesea se gândea că dacă va muri, familia va rămâne a nimănui și nu se vor descurca pentru că stâlpul acestei mici societăți va dispărea. Revenind la religie, acesta nu credea într-o divinitate, credea în speranță pentru că asta reușise să îl mențină pe linia de plutire de atâtea ori "Speranța nu se poate naște decât din disperarea cea mai adâncă, mai autentică". Pentru a crede în Dumnezeu era nevoie să urmeze niste căi pe care acesta nu le agrea neapărat. De aici începe și războiul interior dintre bine și rău pentru că în operele sale a avut momente de rugăciune dar în realitatea nu le-a pus în practică. Întotdeauna a fost un căutător al luminii și adevărului dar nu a reușit să ajungă la un răspuns care să îi fie pe plac. Era o fire rebelă, uneori depresivă, și avea dorințe greu de împlinit. Poate de asta spiritualitatea din spatele lui Eugen Ionesco nu s-a arătat niciodată în adevăratul sens al cuvântului, nu știa nici el dacă există în realitate.