Eva Heyman s-a nascut pe 13 februarie 1931 in Oradea, Romania (pe atunci parte a Regatului Romaniei, ulterior anexat de Ungaria in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial). Parintii sai au fost Bela Heyman, farmacist, si Agnes (Agi) Zsolt, jurnalista si scriitoare. Dupa divortul parintilor, Eva a fost crescuta in principal de bunicii materni, iar mama sa s-a recasatorit cu scriitorul si jurnalistul Bela Zsolt. Eva a urmat scoala primara in Oradea si era o eleva sarguincioasa, pasionata de scris, lucru evident in jurnalul pe care l-a inceput la varsta de 13 ani. Familia sa facea parte din comunitatea evreiasca din Oradea. Dupa anexarea orasului de catre Ungaria in 1940, au fost impuse restrictii severe asupra populatiei evreiesti. Eva a fost deportata la Auschwitz in mai 1944, impreuna cu bunicii sai, si a fost ucisa in camera de gazare pe 17 octombrie 1944, la varsta de 13 ani. Jurnalul sau, inceput in februarie 1944 si incheiat in mai 1944, exprima temerile, sperantele si experientele sale zilnice din perioada ocupatiei naziste. Publicat postum de mama sa in 1948, jurnalul este considerat o marturie valoroasa a Holocaustului.

Eva Heyman nu a avut ocazia sa publice in timpul vietii sale, deoarece a murit la varsta de 13 ani. Prima si singura sa lucrare este jurnalul pe care l-a inceput la 13 februarie 1944 si l-a scris pana in mai 1944, cu putin timp inainte de deportarea sa la Auschwitz. Jurnalul a fost publicat postum de mama sa, Agnes Zsolt, in 1948, in limba maghiara, sub titlul "Egy naplo" ("Un jurnal"). Publicarea jurnalului s-a facut initial in Ungaria, iar ulterior acesta a fost tradus in mai multe limbi si a devenit o marturie importanta a experientei Holocaustului. Nu exista dovezi ca Eva a colaborat cu publicatii sau edituri in timpul vietii, avand in vedere varsta sa si circumstantele istorice. Eva si familia sa au trait in Oradea intr-o perioada de instabilitate politica. Dupa Dictatul de la Viena (1940), Oradea a trecut sub administratie maghiara, ceea ce a dus la intensificarea politicilor antisemite. In 1944, evreii din Oradea au fost concentrati in ghetouri si deportati la Auschwitz. Eva a fost descrisa in jurnalul sau ca fiind o copila optimista, curioasa si plina de viata, cu visuri pentru viitor si o dorinta profunda de a trai.

Eva Heyman nu a scris decat un singur jurnal, care a fost publicat postum. Acesta este considerat opera sa principala si unica: "Jurnalul Evei Heyman" (1948) – Publicat pentru prima data in limba maghiara sub titlul "Egy naplo" ("Un jurnal"), jurnalul ofera o relatare sincera si emotionanta a vietii unei adolescente evreice in Oradea, in timpul ocupatiei naziste. Eva descrie cu detalii cutremuratoare cum restrictiile impuse evreilor devin din ce in ce mai severe, culminand cu deportarea sa si a familiei la Auschwitz. Este adesea comparat cu jurnalul Annei Frank pentru marturia sa profunda umana si pentru modul in care surprinde viata in pragul Holocaustului. Jurnalul a fost tradus si publicat in numeroase limbi, devenind o lucrare simbolica despre Holocaust.

Eva Heyman, datorită vârstei sale fragede și a circumstanțelor tragice în care a trăit și a murit, nu a avut o carieră literară propriu-zisă în timpul vieții sale. Jurnalul său a fost publicat postum, iar în contextul literaturii despre Holocaust, a fost primit ca o mărturie emoționantă și profundă a unei victime inocente a regimului nazist.

Criticii literari au apreciat jurnalul Evei Heyman pentru autenticitatea și sinceritatea cu care a fost scris, dar și pentru modul în care capturează realitățile teribile ale persecuției evreilor din Ungaria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Comparându-l cu jurnalul Annei Frank, critici au subliniat asemănările dintre cele două lucrări, ambele fiind considerată testimonii ale curajului și umanității în fața barbariei. Cu toate acestea, jurnalul Evei este și o lucrare specifică unui context istoric și geografic diferit, ceea ce îi conferă un caracter unic.

Jurnalul a fost, de asemenea, apreciat pentru limba simplă, dar profundă, cu care tânăra autoare a reușit să își exprime temerile și dorințele. Criticii au subliniat că, prin cuvintele sale, Eva reînvie o lume pierdută și oferă o voce celor care nu au avut ocazia să își exprime suferința. În ciuda vârstei fragede, jurnalul Evei Heyman rămâne o lucrare literară semnificativă și un simbol al victimelor Holocaustului.

Opere: Jurnalul Evei Heyman (1948).