Romancier, dramaturg si satirist rus, una dintre cele mai stralucite si mai cultivate minti ale perioadei postrevolutionare si creatorul unui gen unic si modern - romanul antiotoman. Influenta sa ca stilist experimental si ca exponent al traditiilor cosmopolitane-umaniste ale intelectualitatii europene a fost foarte mare in cea mai timpurie si mai creativa perioada a literaturii sovietice. S-a nascut in anul 1884 (Lebedian, Rusia), in familia unui preot. Zamyatin a urmat Progymnasium in Lebedian si gimnaziul din Voronej. Intre 1902 si 1908 a studiat ingineria navala la Institutul Politehnic din Sankt Petersburg. In 1908, dupa incheierea studiilor, a fost cooptat la catedra de arhitectura navala.

Inginer de marina la Sankt-Petersburg (1908), Zamyatin a imbinat cariera stiintifica cu scrisul. Primele sale lucrari au fost Uyezdnoye (1913; De-ale provinciei), o satira transanta a vietii de provincie, si Na kulichkakh (1914), un atac la adresa vietii militare care a fost condamnat de cenzura tarista. Zamyatin a fost trimis in judecata si, desi a fost achitat, a incetat sa mai scrie o perioada. In timpul Primului Razboi Mondial s-a aflat in Anglia, unde a supravegheat constructia spargatoarelor de gheata rusesti. Acolo a scris Ostrovityane (1918; The islanders), satirizand ceea ce el considera a fi meschinaria si represiunea emotionala din viata engleza. S-a intors in Rusia in 1917.

Disident cronic, Zamyatin a fost bolsevic inainte de Revolutia rusa din 1917, dar s-a disociat de partid dupa aceea. Critica sa ironica la adresa politicii literare l-a tinut departe de favorurile oficiale, dar a avut influenta ca mentor al Fratilor Serapion, o generatie tanara si stralucitoare de scriitori al caror crez artistic era acela de a nu avea crezuri. In povestiri precum Mamai (1921) - numele generalului mongol care a invadat Rusia in secolul al XIV-lea - si Peshchera (1922; Pestera), Zamyatin a zugravit un tablou al salbaticiei crescande a omenirii in Petrogradul postrevolutionar.

Mama tserkov' bozhiya (1922) este o poveste alegorica care afirma ca puterea bazata pe varsare de sange nu poate pretinde la virtute. Eseul sau Ia boius (1921), o succinta trecere in revista a situatiei literaturii postrevolutionare, se incheie cu o judecata profetica: "Mi-e teama ca singurul viitor posibil pentru literatura rusa este trecutul ei". Cea mai ambitioasa lucrare a sa, romanul We (scris in 1920), a circulat in manuscris, dar nu a fost publicat in Uniunea Sovietica pana in 1988 (Prima editie completa a romanului dateaza din 1924, in traducere engleza, la New York; apoi la Praga, in 1927, si la Paris, in 1929). Acesta descrie viata in "statul unic", unde muncitorii traiesc in case de sticla, au numere in loc de nume, poarta uniforme identice, mananca alimente chimice si se bucura de sex rationalizat. Ei sunt condusi de un "Binefacator" care este reales in unanimitate si perpetuu.

Adesea clasificat drept science fiction, romanul My (Noi) este stramosul literar al cartii lui Aldous Huxley, Brave New World (1932), si al lui George Orwell, Nineteen Eighty-four (1949). Aceasta carte a fost ultima in care autorul rus si-a mai putut exprima opozitia fata de sistemul de cenzura al regimului din timpul bolsevicilor - operele sale au fost interzise si nu i s-a  mai permis sa publice. In anul 1931, dupa interventia lui Gorki, Zamyatin a primit permisiunea de a parasi Rusia de la Stalin. S-a stabilit la Paris, impreuna cu sotia sa, unde a murit in saracie in urma unui atac de cord in 1937.

Opera: Uyezdnoye (1913, De-ale provinciei); Na kulichkakh (1914, La capatul lumii); Ostrovityane (1918, The islanders); My (scris in 1920, publicat in 1988, Noi); Mamay (1921); Peshchere (1921, Pestera); Mama tserkov' bozhiya (1922); Ia boius' (1921); Nechestivye rasskazy (1927); Navodnenie' (1929; Navala apelor); Severnaia liubov' (1928); Sobranie sochinenii (1929); Zhitie blokhi ot dnie chudesnogo ee rozhdeniia (1929); Sensatsiia (1930); Bich Bozhii (1937); Litsa (1955); Povesti i rasskazy (1969); Povesti. Rasskazy (1986); Sochineniia (1988); My: Romany, povesti, rasskazy, skazki (1989).