Legendele dacilor liberi

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

Felix Crainicu - Legendele dacilor liberi Vezi detalii Felix Crainicu - Legendele dacilor liberi IN STOC Pret: 25,00 Lei

„Legendele dacilor liberi” este o culegere de povești și mituri străvechi, adunate de ghidul montan Cristi Ioniță din Munții Bucegi și transmise de bătrânul cioban Baci Farcaș. Scriitorul Felix Crainicu a transformat taote aceste relatări orale în narațiuni literare, oferindu-le o formă accesibilă și captivantă pentru cititori. ​ Autorul reușește, așadar, să dea viață unui manuscris plin de vitalitate și să ne poarte pe plaiuri mioritice, departe de modernitate.
În copilărie, părinții sau bunicii ne adormeau cu legendele lui Ispirescu, iar noi eram fascinați de lumea pină de culoare, magie și mister a acestuia. Am crescut cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana, ne-am temut de Omul Spân sau de Zmeu și am căutat mereu salvarea pentru frumoasa fată a lui Verde-Împărat. Apoi, când am mai crescut, am pornit agale alături de Baba Dochia și am visat cu ochii deschiși asemenea eroului din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Fiecare dintre aceste povești ne-au format copilăria și ne-au transformat în adulții de astăzi. Într-o manieră copilărească sau nu, autorii dea tunci au reușit să ne poarte în călătorii fascinante, pline de farmec și sensibilitate.
Ei bine, Felix Crainicu dă viață din nou acestor ode ale poporului nostru și culege cele mai frumoase basme pe care le împletește cu spiritul său ludic și sensibil. El reușește să ne aducă amnte de vremuri mai tihnite și caută să ne poarte într-o incursiune din care nu ne vom mai întoarce la fel.
Cartea este structurată în mai multe capitole, fiecare dedicat unei legende distincte, care explorează teme precum sacralitatea muntelui, legătura cu natura și moștenirea spirituală a dacilor. De exemplu, autorul ne redă așa-numita legendă a pietrei sacre, care aduce în prim plan conceptul unei pietre sacre ascunse în inima munților, un soi de simbol al înțelepciunii, dar și al legăturii dintre oameni și divinitate. Piatra este păzită de forțe mistice și poate fi descoperită doar de cei cu suflet curat și fără de păcat. O altă pildă pe care autorul o aduce în prim plan ar fi aceea a lui Zamolxis, care de la un tânăr înțelept devine o figură divină venerată de daci. Povestea aduce în prim plan înțelepciunea și sacrificiul său pentru binele poporului asupra căruia veghează.
O altă idee exploatată de autor ar fi cea a reîntoarcerii marelui preot Deceneu într-o formă spirituală, pentru a transmite învățături și a ghida poporul în vremuri tulburi de război și confruntări sociale majore.
Aceste legende sunt prezentate într-un stil narativ care îmbină elemente de mitologie, spiritualitate și folclor, oferind o perspectivă profundă asupra valorilor și credințelor dacilor. Cartea este apreciată pentru modul în care reînvie tradițiile orale și le aduce în atenția cititorilor contemporani.
Cartea de față este una dintre cele mai apreciate ale scriitorului. Cumva, acesta capătă o greutate nesperată, iar scrierea sa va servi drept sursă de inspirație pentru autorii aflați la început de drum. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea poate fi găsită în mai multe ediții: Univers (2001), Editura pentru Literatură (1999).


sus