Feodor Sologub - Demonul meschin

Feodor Sologub a fost un poet, traducător, dramaturg și eseist rus, fiind primul scriitor care a introdus elementele morbide și pesimiste, caracteristice literaturii și filosofiei europene de final de secol, în proza rusă. În anul 1892, începe să scrie "Demonul meschin", cel care urma să devină cel mai faimos roman al său, finalizându-l în anul 1902, și publicându-l parțial în formă de serie în 1905.

Cartea "Demonul mechin" relatează povestea profesorului Peredonov, ce locuiește într-un oraș de provincie fără nume. Acesta trăiește cu o ură constantă față de lumea înconjurătoare, față de viață, crezând că toată lumea îl urăște. Reprezentarea realistă și satirica a vieții provinciei rusești, dar și narațiunea omniscientă la persoana a treia i-au permis lui Sologub să combine tendințele simbolistice cu tradiția realismului rus. Romanul poate fi citit ca o satira asupra vieții provinciei rusești, însă intenția autorului a fost de a portretiza viața însăși ca pe o creație rea a lui Dumnezeu.

Peredonov este un profesor al cărui singur scop este de a fi promovat în funcția de inspector școlar, însă este un om îngust la minte, fără curaj, care se lasă ușor intimidat. În orașul în care trăiește cerul este mereu gri, părând că acesta are puterea de a influența chiar și sufletele cetățenilor. Locuiește cu o femei pe nume Varvara, căreia i-a promis că o ia de nevastă daca îl ajută să obțină promovarea mult visată. Varvara se preface că scrie o scrisoare foarte influentă, făcându-l să creadă că promovarea nu va întârzia să apară, însă aceasta nu va avea loc. Timpul trece, iar personajul principal devine din ce în ce mai suspicios față de toată lumea care îl înconjoară; în acest punct al romanului începând o rundă de întâlniri cu procurori, șeful poliției, directorul școlii, în care reușește să se facă și mai mult de râs. Nu este greu de imaginat cum a reușit având în vedere cum privește el lumea. Printre opiniile sale se numără: faptul că bărbatul ar trebui să mănânce înaintea femeii, aceasta rămânând să se mulțumească cu resturile lăsate de barbat; ar vrea să se introducă pedeapsa cu moartea, dar numai pentru țărani; ar vrea să scrie o constituție care să nu ia în calcul parlamentul; consideră că polonezii sunt proști; este convins că fiecare ar trebui să fie crucificat în biserică. În casă, Peredonov ține la vedere anumite cărți, pentru a arăta că este un om cu opinii liberale, însă nu le citește, nu are timp, nici păreri, nici dorința de a gândi mai mult pentru a-și forma anumite păreri. Cu toate acestea, consideră că orașul în care trăiește nu îl merită, fiind plin de oameni răi și invidioși, dorindu-și să plece cât mai repede.

În paralel cu povestea obsesiilor și iluziilor de persecute, din ce în ce mai inconsistente și gratuit malefice, ale lui Peredonov, romanul povestește și dragostea idilică și subtil senzuală dintre Sașa și Ludmila, care se văd pe ascuns, iar prin jocurile mai mult sau mai puțin inocente și plimbările solitare, ei fac cunoștință cu un sentiment nou pentru vârsta lor fragedă, care se cuibărește în sufletele lor, împreună cu descoperirea lentă, dar inexorabilă, a erosului.

Romanul lui Sologub este o carte diferită față de cele ale marilor scriitori ruși ai secolului al XIX-lea, acesta povestind atât gândirea bolnavă a protagonistului, care ajunge să se refugieze în nebunie, cât și atitudinile inadecvate ale personajelor secundare, aparent sănătoase, dar care aparțin unei societăți burgheze bolnave, aflate în derivă.

Cartea "Demonul meschin" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Cartea Românească (1975), Leda (2005) și Litera (2020).