Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați poeți ai anilor 1980. S-a născut la 24 mai 1954, la București și a urmat Facultatea de Filologie la Universitatea din București, absolvind în anul 1978. Imediat după absolvirea facultății, a intrat în lumea academiei fiind profesor până în 1982 la Galați și la Bulbucata. Ulterior, a devenit redactor pentru editura Cartea Românească, apoi pentru publicația Cotidianul. Poetul descoperă pasiunea pentru poezie încă din copilărie, publicând în 1962 primele sale versuri în revista Luminița, iar în perioada facultății a devenit membru al Cenaclului de luni, grup literar condus de Nicolae Manolescu. În anul 1981 a apărut “Cântece de trecut strada”, primul său volum de poezie publicat și se bucură rapid de succes, ceea ce îi dă curajul să publice și alte volume, printre care “Aer cu diamante”, “Poeme alese” și “Fraier de București”. Florin Iaru ne surprinde în poeziile sale cu o voce poetică distinctă, vorbește despre viața urbană cu toate contradicțiile și dinamismul ei, folosește ironia și umorul pentru a critica societatea și pentru a sublinia absurditățile vieții moderne, însă abordează și subiecte despre relațiile umane, vorbind despre iubire, pasiune, ori dezamăgire.
Autorul a publicat volumul “Fraier de București” în anul 2011 la editura Polirom și a fost republicat de aceeași editură în 2015, fiind adăugat în colecția de cărți Top 10+. Volumul reprezintă o colecție de povestiri scurte ce descrie viața de zi cu zi din Bucureștiul comunist, dar și din perioada post-comunistă. Textele sale oscilează între descrierea capitalei ce este cuprinsă de atmosfera comunismului și trecerea orașului în capitalism. Cea mai apreciată povestire este cea care totodată dă și titlul volumului și este apreciată pentru modul în care surprinde esența vieții urbane. Iaru descrie experiențele unui personaj ce înfruntă absurditățile vieții de zi cu zi, iar cititorii simpatizează cu personajul, regăsind nenumărate aspecte familiare. Stilul său ironic și plin de umor este regăsit din plin, fiind modalitatea prin care este criticată societatea și schimbările prin care a trecut de-a lungul vremii. Cartea este apreciată pentru stilul alert și capacitatea de a captiva cititorul și este plină de semnificații și profunzime.