Francis Scott Fitzgerald - Strania poveste a lui Benjamin Button

„M-am născut în condiții neobișnuite!"

Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare bebeluș, în pragul secolului 21. Lucrarea aparține lui Francis Scott Fitzgerald și este cunoscută îndeosebi după ecranizarea din 2008, cu Brad Pitt și Cate Blanchett în rolurile principale.

Un bătrân care, de la o zi la alta,  își recapătă puterile și împrăștie în jurul său optimism și prospețime. Filmul nu respectă întocmai lucrarea și este, în cea mai mare parte, o poveste de dragoste impresionantă. Întâlnirea cu Daisy, interpretată de Cate Blanchett, are loc în condiții nu doar bizare, dar și greu de așezat în spațiul sufletesc al celor două personaje: Benjamin este bătrân, Daisy este o fetiță. Nașterea lui Benjamin este privită, atât în carte cât și in ecranizare, de la început ca un blestem, astfel că pruncul-bătrân este abandonat în fața unei case oarecare. Mama care îl născuse își dăduse duhul, motiv în plus pentru a nu fi dorit de tatăl bogat. Este adoptat de îngrijitoarea unui cămin de bătrâni, care îl primește ca pe un dar al destinului fiind însă convinsă că acesta nu o să trăiască prea mult.

De aici, filmul devine straniu și aproape greu de urmărit între limitele normale ale percepției umane. Un prunc de 80 de ani care rămâne, totuși, în aerul blând și delicat al copilăriei, chiar dacă filmul capătă pe alocuri accente de comedie neagră. Autorul ne șochează cu un Benjamin care întinerește, dar cu un ceas biologic care funcționează invers decât al celor din jurul său. Rând pe rând, persoanele dragi îmbătrânesc și mor. Benjamin, în schimb, întinerește, îndreptându-se spre o copilărie a singurătății. Deși cartea este mai puțin romanțată și cu mai puțin impact emoțional, vom fi copleșiți de povestea eroului principal, un nefericit absolut, într-o lume care nu îl poate înțelege.

În partea de final, povestea devine din ce în ce mai greu de acceptat, de așezat în cadrul firesc uman. Cititorul este părtaș la o scenă de dragoste, care se consumă într-o cameră de hotel, între o femeie de peste 40 de ani și un adolescent. Se amestecă vârstele, amintirile, dar mai presus de toate se simte o abandonare a trupului și o căutare disperată a celuilalt, pierdut în timp. Pentru că, dacă Daisy, îmbătrânind, acumulează și păstrează toate amintirile, Benjamin pierde tot și se îndreaptă spre o copilărie a inocenței fără memorie, fără nimic din îndelungata sa existență care să îl apese, să îi provoace suferințe, remușcări sau regrete. Filmul ne prezintă, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire stranie, dar plină de fior. Înțelegem în final, când o regăsim pe Daisy pe moarte, că iubirea lor dăinuie peste timp.

Diferențele dintre roman și peliculă sunt semnificative, dar esența rămâne nealterată. Neputința bătrâneții contrastează și se îmbină extraordinar cu inocența copilăriei. Lucrarea poate fi găsită pe site-ul nostru in mai multe ediții, după cum urmează: Polirom (2014), Polirom (2009).