Francois Rabelais - Gargantua

Francois Rabelais este una din cele mai reprezentative figuri ale Renașterii. Scriitor și medic francez, Rabelais a devenit celebru prin publicarea operei sale „Gargantua și Pantagruel”, în care satirizează moravurile societății. Primele două volume, „Pantagruel” și „Gargantua”, Rabelais le scrie pentru a-și mări averea. Punând în discuție multe dintre temele care preocupau societatea la acea vreme, scriitorul francez cunoaște un mare succes, cu excepția membrilor Colegiului teologic de la Sorbona, care priveau opera lui Rabelais cu suspiciune pentru pentru critica sa adusă clerului și bisericii. „Gargantua și Pantagruel” este formată din cinci cărți: „Pantagruel”, „Gargantua”, „A treia carte”, „A patra carte” și „A cincea carte”. Astăzi, opera lui Rabelais este considerată o capodoperă a literaturii universale, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.

Romanul „Gargantua” a fost publicat în 1534, la doi ani după apariția primului volum, „Pantagruel”, sub pseudonimul Alcofribas Nasier. „Gargantua” urmărește aventurile nevorisimile și pline de umor ale uriașului Gargantua, tatăl lui Pantagruel. În acest volum, pe lângă multe întâmplări din țări imaginare, Rabelais prezintă și multe scene care se petrec în mănăstiri, punând în lumină strictețea de la Sorbona, micile revolte ale străzii împotriva conducătorilor bisericii sau dezaprobările pentru slujbele bisericii catolice.

Gargantua este prezentat ca un uriaș mereu înfometat, care vrea să descopere toate plăcerile și bucuriile vieții. Are mai mulți dascăli în copilărie, în final alegându-se cu Ponocrate, care îl îndrumă spre o educație umanistă. Cei doi pleacă la Paris, unde lumea este șocată de dimensiunile lui Gargantua. Mai șocant este însă faptul că Gargantua fură clopotele de la Notre-Dame și le agață la gâtul calului. Cei din Sorbona, cuprinși de panică, trimit o delagație, însă purtătorul de cuvânt se dovedește a fi doar un om care nu poate vorbi calm în fața celorlalți, având un discurs lipsit de logică. Această secvență, plină de umor, subliniază comicul de care dădeau dovadă uneori membrii clerului, prin metodele învechite folosite și prin reticența la noutate. Gargantua învață multe lucruri noi în timpul șederii la Paris, deși continuă să mănânce la fel de mult. Regatul lui Gargantua este atacat de oamenii din Lerne, iar tatăl lui Gargantua, Grandgousier, îi scrie fiului său pentru a-l ruga să se alăture luptei. Gargantua părăsește Parisul, pe drum întâlnindu-l pe călugărul Ioan. Ajuns la părinții săi, mama lui Gargantua moare din cauza entiziasmului, în timp ce tatăl său decide să organizeze o petrecere de bun venit. După petrecere, Gargantua merge la luptă și câștigă teritoriul pentru tatăl său. Îl eliberează pe călugărul Ioan și chiar îi construiește o abație a cărei singură regulă este ca fiecare să facă ceea ce dorește.

„Gargantua” s-a bucurat de același succes de care se bucurase și „Pantagruel”. Operă satirică, al doilea volum al scriitorului francez scoate la iveală multe dintre moravurile societății, criticându-le printr-un umor foarte bine dozat. Tehnica este una deosebită, iar Rabelais dovedește un spirit extraordinar de observație. Deși pare la prima vedere doar o poveste plină de haz, „Gargantua” maschează adevăruri și defecte pe care societatea acelor vremuri încerca din răsputeri să le ascundă. Curajul scriitorului francez trebuie apreciat cu atât mai mult cu cât se împotrivea uneia dintre cele mai mari puteri de atunci: biserica.