Milioane

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!

Alte titluri publicate de același autor:

Frank Cottrell Boyce - Uluitorul Broccoli Boy Vezi detalii Frank Cottrell Boyce - Uluitorul Broccoli Boy IN STOC Pret: 28,00 Lei

Damian este un băiețel inteligent, care a avut de-a face cu multă suferință. Convins că mama sa a ajuns în rai, după ce a părăsit această lume, băiatul face numai fapte bune. Într-o seară, în timp ce spune cu patos o rugăciune, îi aterizează în pat o geantă ticsită cu lire. În scurt timp, Anglia va trece la moneda euro. Prin urmare, darul său nu va mai avea nici o valoare. Așadar, băiatul are doar câteva zile pentru a decide ce să facă cu atâția bani. Împreună cu fratele său, Anthony, Damian are de găsit o soluție rapidă. Să ajute la eradicarea sărăciei din Africa? Să își cumpere jucării? Să îi ajute pe bolnavi? Acestea sunt întrebările care nu îi dau pace.
Cartea este una dedicată celor mici, iar cei mari se vor sensibiliza când îl vor cunoaște pe Damian. Lucrarea este menită să schimbe maniera în care noi, adulții, privim viața. Prin perspectiva unui copil, vedem cum o sumă mare de bani poate întuneca concepția oricui despre trai. Cu gândul la mama sa moartă, Damian caută să ia cele mai bune decizii și se raportează diferit la fiecare situație în parte. Anthony este diferit, mai realist, mai pragmatic și – am putea spune – mai puțin afectat de chestiunile dureroase ale lumii în care trăiește. El se gândește doar la bunăstarea proprie, doar la nevoile personale, care nu s nici pe departe așa mari cum crede. Damian e vocea sensibilității, iar Anthony e vocea rațiunii. Vor reuși cei doi să ajungă la un consens?
Scrierea de față este plină de emoție, iar autorul reușește să ne poarte într-o călătorie destinată tuturor sufletelor aflate în suferință. Suntem plini de recunoștință și trăim cu patos fiecare parte din poveste. Emoția și nostalgia autorului ating coardele noastre sensibile și lucrarea devine din ce în ce mai profundă. Copiii se maturizează numaidecât, iar responsabilitatea pe care o primesc odată cu geanta uriașă cu bani, le schimbă maniera de gândire. Ei caută să cheltuiască cât mai înțelept, iar dramele lor din trecut reies acum la iveală. Damian este credincios și se roagă adesea de mama sa să-i dea un semn din ceruri. Anthony refuză să accepte această pierdere și nu dorește să apeleze la credință. Anthony suferă pentru sine. Damian lasă durerea să iasă la iveală. În mod paradoxal, povestea se împletește frumos, deși cei doi sunt atât de diferiți. Cine ar fi crezut că o geantă cu bani îi poate apropia?
Autorul nostru este sensibil și pune accent deosebit pe psihologia acestor două personaje. Lucrează cu ardoare la descrierea lor și la felul în care dorește ca ele să fie percepute de public. Noi asistăm la o călătorie nemaipomenită, care ne va marca și ne va învăța ce înseamnă bunătatea și iertarea. Redescoperi copiii care am fost odinioară și trăim la intensitate maximă fiecare capitol al scrierii. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, lucrarea este de găsit în mai multe ediții, după cum urmează: Booklet (2016), Bookzone (2018), Booklet (2018).


sus