Castelul este un roman neterminat al lui Franz Kafka, publicat postum în primă ediție la Editura Kurt Wolff din Munchen, în anul 1926. Prima ediție în limba română a apărut în anul 1968.
În lumea literelor Kafka nu se aseamănă cu nimeni, nu se leagă de niciun alt nume, nu face parte din nicio comunitate și din nicio mișcare literară. Destinul operei sale e de asemenea singular, aproape la fel de ciudat ca opera însăși, poate unic în istoria literară.
În unele povestiri, dar mai ales în Castelul, asistăm la dislocarea ca în vis a proporțiilor timpului și ale spațiului. Drumurile se lungesc, ziua se scurtează, se lasă seara când eroul nu are conștiința trecerii decât cel mult a câtorva ore.
Cercetările au reușit să stabilească peisajul real care a servit de model Castelului: topografia satului Wossek, de unde se trage familia Kafka, corespunde exact satului descris în Castelul. Drumețul sosit într-o noaptede iarnă în satul dominat de un castel, va încerca să se integreze comunității prin slujbă, prietenii, căsnicie. Demersurile sale pentru a se face acceptat seamănă cu rătăcirile sale bâjbâite prin zăpadă, pe drumuri impracticabile, care nu duc nicăieri, sau nu acolo unde vrea să ajungă, de parcă ar fi sub farmecul unui duh rău. Castelul de care depinde totul apare ca un organism cu mii de capete, o birocrație impersonală, în care adesea o mână nu știe ce face cealaltă, care păstrează secretul absolut cu privire la persoana sau persoanele ce întruchipează conducerea și care exercită o autoritate absolută.
Incontestabil, găsim în Castelul destule analogii cu situații istorice reale, și există justificări ale interpretării ca operă de critică socială în opinii ale autorului, din fire de partea celor slabi și oprimați, precum și în legăturile avute în tinerețe cu cercuri socialiste.