Frații Grimm, pe numele lor Jacob Ludwig Karl și Wilhelm
Carl, sunt printre cei mai de seamă academicieni germani, filologi și
folcloriști. Ei rămân cunoscuți pentru colecția de basme „Povești” publicată la
începutul secolului al XIX-lea, în două volume (1812 și 1814). Această primă
colecție cuprindea 156 de povești, dar în edițiile următoare, alte basme au
fost adăugate și astfel cea de-a șaptea ediție cuprindea 210 basme. Frații
Grimm considerau că basmele aveau o bază lingvistică și erau bazate pe istoria
fiecărei culturii în parte. Ei și-au dedicat întreaga viață adunând povești și
studiind limba germană. În fapt, frații Grimm au publicat unul dintre cele mai
importante dicționare ale limbii germane. Poveștile fraților Grimm au fost
traduse, de-a lungul timpului, în peste 100 de limbi și au fost vândute în
milioane de copii. În România au apărut mai mult de 50 de ediții ale
poveștilor, printre cele mai cunoscute fiind ediția din 1992 de la editura
Venus sau ediția din 1985 de la Editura Tineretului. La acestea se adaugă
ediții ilustrate a multora dintre povești. Majoritatea acestora se găsesc spre
vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.
În poveștile fraților Grimm sunt incluse multe dintre basmele
cu care generații întregi au copilărit și crescut. „Albă ca Zăpada”,
„Cenușăreasa”, „Scufița Roșie”, „Rumpelstiltskin”, „Frumoasa adormită” sau
„Hansel și Gretel” sunt doar câteva dintre titlurile care ne-au încântat
copilăria. Ele au fost adaptate și ecranizate de una dintre cele mai mari
companii de producție cinematografică din lume, Walt Disney. Majoritatea animațiilor
rămân populare și sunt printre cele mai vizionate filme. De asemenea, multe
dintre basmele fraților Grimm inspirat filme de succes, cum ar fi „Albă ca
Zăpada și Războinicul Vânător” (2012) sau „Maleficient” (2014).
Frații Grimm de fapt au început să lucreze la povești în
1806, după ce un prieten comun, Clemens Brentano, le-a cerut ajutorul pentru o
colecție de basme la care lucra. Cei doi frați au ascultat basme de la țărani,
dar și de la oameni din clasa mijlocie și aristocrați. Din 1806, când frații
Grimm au început să adune basme, până în 1810, au adunat câteva zeci. Brentano
le-a cerut atunci să trimită manuscrisul. Nu se știe încă din ce motiv, dar
manuscrisul a fost găsit în 1920 la o mănăstire din Alsacia și este cunoscut
azi ca manuscrisul Olenberg. Acest manuscris este cea mai veche variantă a
basmelor adunate de frații Grimm. Acesta a fost publicat prima dată în 1929.
De-a lungul timpului, însă, frații Grimm au fost nevoiți să aducă mici
schimbări basmelor. Ei au fost adesea criticați pentru faptul că deși își
numeau basmele „pentru copii”, unele dintre ele nu erau considerate a fi
potrivite pentru cei mici. De exemplu, în prima ediție, mama Albei ca Zăpada
este de fapt, mama vitregă din edițiile ulterioare. Ei au renunțat și la aluzia
din Rapunzel, când aceasta se întreabă de ce pântecele i se mărește,
sugerându-i astfel vrăjitoarei care o ținea închisă vizitele prințului.
Poveștile fraților Grimm rămân printre cele mai importante
povești din copilăria celor mai mulți dintre noi. Contribuția lor atât pentru
cultura germană, cât și pentru cea europeană, este de necontestat. Basmele
culese de cei doi frați pot fi citite la orice vârstă, păstrându-și farmecul
și, deși la prima vedere par a fi povești pentru copii, ele sunt pline de
profunzime și simboluri, care vor vrăji orice cititor.