Friedrich Nietzsche - Antichristul

Nietzsche este unul dintre cei mai importanți filosofi ai tuturor timpurilor și, fără teama de a greși, unul dintre cei mai citiți astăzi la nivel mondial. Este, ce-i drept, greu să facem un top al gânditorilor, însă numele său s-ar afla cu siguranță în top zece.

Născut în Germania, a exercitat o influență majoră în dezvoltarea literară și culturală a patriei sale și a șocat ori de câte ori a avut ocazia. De la vârste fragede se arată interesat de literatură și texte antice și îi descoperă pe Platon, Aristotel ori Schopenhauer. Se lasă puternic marcat de tot ceea ce lecturează și caută să afle cât mai multe informații despre domeniile care reprezintă interes pentru el. Merge în dese călătorii în țară și în străinătate, aprofundează politica și relațiile internaționale, citește tratate și legi și chiar se gândește să își găsească un loc de muncă în fragilele instituții ale statului. La 1800 însă, situația politico-economică nu era nici pe departe înfloritoare, ba chiar putea fi catalogată drept îngrijorătoare. Adesea, revoltele publice agravau și mai mult situația, iar Germania era ținta marilor puteri est-europene. Toate acestea îl determină pe Nietzsche să se îndrepte către mediul academic, iar la numai 25 de ani este numit profesor al Universității din Basel. Primește cetățenia elvețiană și rămâne la catedră o scurta perioadă, căci apar diverse probleme de sănătate și este nevoit să abandoneze postul.

Scrie o serie de tratate filosofice, dar este cu precădere interesat de perioada Antichității și face trimiteri la Grecia și cei mai de seamă filosofi ai săi.

„Antichristul” este lucrarea publicată pentru întâia oară în anul 1895 și, probabil, cea mai controversată scriere a sa. Tratatul este de-a dreptul impresionant și vorbește despre tensiunile care au stat la baza formării religiei creștine. Astfel, Nietzsche este grăitor în expunerea punctului său de vedere și ne vorbește despre milă și neputință, dar și despre dogmatismul susținut de creștini. Lucrarea nu este nici pe departe una pașnică, ba din contra, este un atac dur asupra acestei religii a sclavilor, după cum a numit-o însuși autorul. Așadar, Nietzsche ne vorbește despre puterea propagandei, despre existența unui supraom și despre o așa-numită moarte a lui Dumnezeu. Nu știm însă dacă este numai o metaforă, ori daca scriitorul acuză astfel credincioșii de un fanatism nebun, nemascat.

Lucrarea este structurată în mai multe capitole, iar autorul nu se sfiește să atingă și subiecte sensibile ori să atace resturi întregi. Aceasta va fi perioada cea mai înfloritoare a carierei lui Nietzsche, geniul atins de nebunie, care își găsește sfârșitul tocmai când reușise să atingă gloria absolută.

Cartea de față avea să fie tradusă în peste 30 de limbi de circulație internațională, iar la noi în anticariat este disponibilă în mai multe ediții, după cum urmează: Apostrof (1996), Antet (2001), Eta (2000).