Friedrich Nietzsche - Ecce Homo

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați filosofi ai tuturor timpurilor avea să fie Friedrich Nietzsche. Născut în Germania, dar niciodată prea legat de patria sa, școlit la Basel și plimbat prin toate marile capitale ale lumii, avea să cunoască gloria absolută, dar și groaza supremă. 

Predestinat să fie un geniu al vremurilor sale, Nietzsche este un personaj ciudat și tare controversat. Astăzi, operele sale ating o valoare inestimabilă, dar despre viața sa particulară nu se vorbește prea mult. Atins de nebunie după ce asistă la o scenă violentă într-o piață din Roma, ajunge să se identifice cu divinitatea ori să se creadă atotputernic și omniprezent, iar de aici înainte nimic nu mai poate fi la fel. Ce-i drept, probabil, undeva în subconștientul său, filosoful s-a asemuit întotdeauna forțelor supreme, forțelor creatoare și aici am putea da exemplu zecile de tratate despre religie și creștinism. Nebunia lui Nietzsche începuse, așadar, mai devreme sau așa tindem să bănuim. Întreaga sa operă este marcată de trimiterile la omul antic, la asemănarea muritorului de rând cu creatorul. Aici, scriitorul se va baza pe temeinica cercetare întreprinsă de-a lungul anilor, iar rezultatul va fi excepțional, dar cutremurător. La baza filosofiei lui Nietzsche stă ideea conform căreia creștinismul este una dintre cele mai rele religii ale omenirii, credința care naște monștri.

Publicată în anul 1908, cartea intitulată straniu „Ecce Homo” avea să stârnească interesul publicului și revolta elitelor. La baza cărții stă ideea conform căreia totul în lume pornește de la om și se sfârșește cu un om. Filosoful pledează de-a lungul manuscrisului pentru omul liber, omul cunoscător, omul inteligent și avid de descoperire. Cumva, plin de aroganță, Nietzsche afirma că el este cel mai bun și filosofia lui este singura grăitoare de adevăr. Este, ce-i drept, o concepție noua, iar omul a reprezentat subiectul de studiu a prea multe lucrări. Pentru autor, cea mai gravă greșeală este aceea de a fi idealist ori de a te lăsa orbit de credință. Din nou, filosoful vorbește despre credința că dogmă, că instrument de manipulare. Or, individul este naiv și se lasă purtat într-o lume guvernată de legi pe care însă nu le înțelege, nu dorește ori nu are curajul să le conteste. Din nou, avea, trimiteri la Antichitate și la omul liber de atunci. Totuși, poate Nietzsche dovedi că omul antic era un om mai liber? Nu, nu poate dovedi în acest manuscris, dar trebuie menționat că pledoaria sa este cel puțin interesantă. De-a lungul întregii cărți, filosoful ne prezintă direct parcursul său intelectual și drumul pe care l-a ales în carieră, ori ne demonstrează, deși nu ar fi necesar, cum a devenit cel mai important gânditor al secolului său.

Tratatul ajunge să fie studiat în mai marile universități din întreaga lume, iar filozofia germanului reprezintă un subiect fierbinte și intens dezbătută chiar și astăzi.

În anticariatul nostru, lucrarea de față se regăsește în mai multe ediții, după cum urmează: Dacia (1994), Centaurus (1991).