Despre Friedrich Schiller
Friedrich Schiller, poet, filosof, istoric, dramaturg german născut pe 10 noiembrie 1759, pe numele său complet Johann Christoph Friedrich von Schiller, este, alături de Goethe, cu care era prieten apropiat, unul dintre marii clasici ai literaturii germane. Contribuţiile sale nu sunt semnificative doar în domeniul literaturii şi al filosofiei, ci şi în ale istoriei, politicii, ştiinţelor, teoriei literare sau teoriilor socio-politice. Concepţiile sale vizavi de libertate, egalitate, justiţie socială sunt evidente în lucrările sale – poezii, piese de teatru, texte filosofice – şi au influenţat decenii de-a rândul scriitorii care i-au urmat, în special pe cei influenţaţi de curentul romantic din Europa.
Venit pe lume la Marbach, Wurttemberg, la câţiva kilometri de Stuttgart, Friedrich Schiller a fost al doilea fiu al locotenetului Johann Kaspar Schiller, medic, şi al soţiei sale, Dorothea. Dupăce tatăl său s-a retras din serviciul militar, s-a dedicat horticulturii şi a fost numit superintendent al grădinilor şi plantaţiilor ducelui Karl Eugen din Wurttemberg. Friedrich a primit o educaţie solidă până la vârsta de 13 ani, când, în ciuda dorinţei părinţilor săi, care voiau să-l pregătească pentru o carieră clericală, ducele a insistat ca tănărul să fie înscris la academia militară, instituţie condusă de duce însuşi. A fost obligat să urmeze opt ani de educaţie cazonă în domeniul Dreptului, permiţându-i-se ulterior să se transfere la Medicină. A devenit ofiţer medical asistent la o unitate din Stuttgart. Folosirea şi abuzul puterii este o temă care l-a urmărit pe Friedrich Schiller întreaga viaţă, lucru vizibil în lucrările sale. Cea mai reprezentativă carte în acest sens este Hoţii, primul să text dramaturgic, în care protestează împotriva convenţiilor rigide şi a corupţiei la nivel înalt. Personajul principal este Karl Moor, un tânăr plin de vitalitate şi cu un caracter puternic, care duce o viaţă dezordonată la instituţia universitară unde studiază. Fratele său mai mic, Franz, îl denigrează sistematic şi cu succes pe Karl în faţa tatălui lor, contele, care, în cele din urmă, îşi dezmoşteneşte fiul cel mare. Acesta din urmă se revoltă şi, în fruntea unei bande de tâlhari, sfidează autoritatea. Nu durează mult, totuşi, până când realizează că, indiferent cât de coruptă şi de alterată ar fi o societate, anarhia şi violenţa nu sunt o alternativă viabilă şi societăţile umane nu pot fi îmbunătăţite prin crimă şi teroare.