Filosof rationalist german, Gottfried Wilhelm von Leibniz a trait intre 1646 si 1716, unul dintre reprezentantii de seama ai renasterii occidentale. Realizarile sale nu se limiteaza la filosofie, ci si-a adus aportul si in alte domenii: matematica, fizica, logica, etica sau teologie si a fost si consilier politic. S-a nascut in Leipzig, la sfarsitul Razboiului de 30 de ani, cand Germania era intr-o stare economica dezastruoasa, intr-o familie luterana. A urmat Scoala Nicolai si a fost avid dupa citit, tatal sau avand o biblioteca ce implinea nevoile academice ale tanarului. Friedrich, tatal, a fost avocat si profesor de filosofie morala la Universitatea din Lepizig. A continuat sa studieze Dreptul la Universitatea din Leipzig, unde a luat contact cu gandirea figurilor importante din planul stiintific si cultural: Galileo Galilei, Rene Descartes sau Francis Bacon. In el s-a nascut dorinta, perpetuata de-a lungul vietii, de a impaca viziunea ganditorilor moderni cu cea a filosofilor clasici, ca Aristotel. Teza sa de bacalaureat a avut ca tema Despre principiul individului si a fost inspirata din principiul luteran al nominalismului, caruia i s-a adaugat ideea ca omul nu poate fi explicat doar ca materie sau ca forma, ci este un complex, o entitate totala, principii ce se vor regasi intr-o forma maturizata in Monadologia. G W Leibniz carti. In 1666 a scris Disertatie despre arta combinarii, in care a formulat un model care este stramosul teoretic al computerelor: toata ratiunea, descoperirea, fie verbala, fie nu, se poate reduce la o combinatie ordonata de elemente, ca numere, cuvinte, sunete sau culori.

Dupa ce si-a terminat studiile in Drept, a vrut sa urmeze doctoratul, insa i s-a refuzat cererea pe motiv ca nu are varsta necesara. In consecinta, a parasit Leipzig pentru totdeauna si si-a luat imediat doctoratul la Universitatea Altdorf, din Nurnberg, cu lucrarea Asupra cazurilor perplexe. Leibniz avea doar 23 de ani. I se ofera postul de profesor la Nurnberg, insa refuza, acceptand, insa, sa inceapa o cariera de consilier politic la curtea printului von Schonborn. Indeplineste si rol diplomatic, calatorind la Londra si Paris pentru tratative cu regele Ludovic al XIV-lea. Devine membru al Societatii Regale din Londra, iar la Paris studiaza matematica cu Huygens. Trece in slujba ducelui de Hanovra ca bibliotecar in 1667, iar din anulurmator ca consilier al curtii.

Pune bazele analizei matematice, creeaza calculul diferential si calculul integral, imbunatateste sistemul binar de numeratie si infiinteaza o metoda de analiza a asezarilor care, peste timp, va deveni toponimia. Lucreaza si ca inginer, inclusiv in minele din muntii Harz. In 1686 publica Discours de metaphysique. Este extrem de interesat de istoria lumii, insa intr-un mod care sa inglobeze si geologia, si lingvistica, si stiinta, etica, politica. In 1700 publica cea mai ampla scriere a sa, Theodiceea. Calatorind mult, Leibniz il intalneste si pe tarul Petru cel Mare, caruia ii va deveni consilier secret. A lucrat si in mod practic, la diverse aparaturi mecanice, prese hidraulice, submarine, mori de vant, ceasuri. In plus, coresponda intens cu peste 600 de persoane. A murit pe 14 noiembrie 1716 la Hanovra.